BREAKING NEWSEvenimentImportant

Turiştii din Maramureş s-au bucurat din plin de ultima zi de vacanţă pe Pârtia Cavnic. Zăpada artificială abia a făcut faţă temperaturilor ridicate


Turiştii s-au despărţit cu greu de pârtii. Au întârziat plecarea cât au putut în ultima zi din vacanţa de Revelion. La Cavnic, în Maramureș, zăpada, artificială, ce-i drept, are aproape jumătate de metru.

Tunurile au aşternut pe pârtia Roata 40 de centimetri de zăpadă. Nici ea nu mai face mult faţă temperaturilor de primăvară, dar schiorii tot au făcut ture până au obosit.

Turist: Având în vedere temperaturile de afară e super ok. Chiar începe să se înmoaie pârtia, dar sincer, la ce iarnă am avut până acum, e super ok.
Radu a venit cu prietenii de la Focşani ca să intre în noul an la Cavnic. După ce s-a delectat cu mâncarea tradițională şi renumita pălincă de Maramureș, s-a dus pe pârtie să mai dea jos din surplus.

Radu, turist-reporter: A fost foarte frumos, tradiţii frumoase, zona frumoasă.

Citește și: Cele mai frumoase sate turistice din lume. Care este lista destinațiilor

Cei mai fericiţi au fost copiii pe care i-au dus părinţii în Maramureş. Au colindat şi au fost răsplătiţi, după care s-au amuzat pe pârtia de tubbing.

Tânăr: Foarte tare, chiar mă distrez, un pic cam slăbuţ cu zăpada, dar e ok, ne distrăm.

Administratorii domeniului de schi de la Cavnic aşteaptă acum ninsoarea şi gerul, ca să refacă pârtia cu zăpadă naturală. Iar de duminică, pachetele turistice vor avea preţ redus cu 25-30%.

Sursa observatornews.ro

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT RUTIER ÎN BAIA MARE: Impact între două maşini pe Bd. Decebal (FOTO)

Vasile Dale

Comuna Băiuț, fosta localitate minieră care se zbate în sărăcie. Are bani însă de angajări!

Vasile Dale

DRUMARI INEXISTENTI: UN TIR A RUPT UN STALP SI S-A OPRIT INTR-O CASA IN BUCIUMI PE DN1C. ACCIDENT SI PE DN19 (GALERIE FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.