BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV: Un tânăr din Nistru urmărit de poliție prin Baia Mare? Avea permisul suspendat iar în mașină s-a găsit un dispozitiv folosit pentru consumul de stupefiante (actualizare)

Urmărire ca-n filme azinoapte pe străzile din Baia Mare. Polițiștii aflați în trafic au observat cum un autoturism trece pe culoarea roșie a semaforului după ce în prelabil nu a acordat o prioritate de trecere.

Echipajul a pornit sirenele și a pornit să după vehicul să îl oprească. Nu au reușit. Au găsit mașina abandonată în spatele unui bloc. Existau indicii că la volan ar fi fost fiul unui fost prim-procuror băimărean. Lucru infirmat de logodnica acestuia, dar și de ancheta poliției.

Iarna Baimareana

Aceleași surse spun că în urma unui control amănunțit în autovehicul polițiștii au găsit un aparat care se folosește în mod normal pentru a consuma substanțe interzise. Se pare că în acesta ar fi fost găsite urme de astfel de substanțe.

Ce spune IPJ Maramureș

Azi-noapte, un echipaj al Grupei Canine din cadrul Serviciului de Ordine Publică, aflat în serviciul de patrulare pe bulevardul Unirii, a observat un autoturism care a încălcat legislația rutieră, neacordând prioritate de trecere. De asemenea, acesta nu a respectat culoarea roșie a semaforului și nu a oprit la semnalele acustice și luminoase utilizate de polițiști.

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, iar autoturismul a fost abandonat în spatele unui imobil de pe bulevardul Unirii.

În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au identificat conducătorul autoturismului în persoana unui tânăr de 25 de ani din localitatea Nistru.

Totodată, s-a constatat că acesta figurează cu permisul de conducere reținut.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2.

ACTUALIZARE

”Buna dimineața! La mulți ani! Domnule Vasile Dale, recent ați postat o știre care mi-a lăsat multe semne de întrebare. Nu vă contest abilitățile jurnalistice, dar sigur va contest calitatea morală. Pe ce baza puneți astfel de titluri, „fiul unui fost prim-procuror…”? Titlul este ieșit din context, dar suficient de bun încât să desființeze imaginea unui om care a muncit o viață si a muncit corect. Nu mă interesează care sunt interesele din spatele postării, dar să așteptați o citație. Sunt logodnica „fiului”. Normal era să puneți o întrebare celui precizat și să menționați toate datele primite de la organe. 1. Nu a condus el 2. Nu a avut permisul suspendat 3. El a fost cel care a facut apelul la 112. Ma deranjeaza teribil acest anunt, ma deranjeaza opinia publica ulteriora, in special din cauza inducerii in eroare. E plin articolul de informatii false. Va rog sa luati masuri! Nu vorbesc in numele lui, vorbesc in numele meu, in calitatea precizata. Da, va rog sa actualizati informatia!” este mesajul transmis de logodnica tânărului despre care se credea inițial că ar fi fost la volan.

Te-ar putea interesa si

APEL FALS LA SIGHET: Un băiat de 10 ani a alertat poliţia că este victima unei violenţe. Educatoarea şi părinţii amendaţi

Vasile Dale

PSD Maramureș a prezentat băimărenilor echipa pentru Primăria Baia Mare, Consiliul Județean și Parlamentul European

Redactie

EXCLUSIV FOTO: Incendiu la gospodăria medicului veterinar din Libotin. Proprietarul a căzut prin tavan. Foc și la Cavnic

Vasile Dale

3 mesaje

Nelu buzura ianuarie 5, 2023 at 3:56 am

Daca și fii de procurori care le plătim pensie specială de mii de euro iar prostimea trăim cu 350 euro pe lună ,
Mă întreb nu se teme de Dumnezeu să aibă pensie specială procurori și să i transforme în monștri pe copii lor !!!????

Că asta se întâmplă cînd părinți sunt un fel de Dumnezeu și iau decizii și pensie specială !!!!

Daca Romania va fi într-un război , eu vreau sa meargă cei cu pensile speciale că ei într-adevăr sunt patrioți !!!
Au un trai de lux in Romania , de aceia trebuie să își apere tara , eu in schimb trăiesc cu 350 euro pe lună sub existența !!!
Nu sunt patriot și nu am nici un interes în a-mi apăra țara ,!!!!
Cei cu viața de lux ăia sa apere tara nu eu că statul roman mi-a încălcat constituția României art 47 Aln 1 , așa că asta la vista beiby!!!!

Raspunde
ASB ianuarie 5, 2023 at 3:49 pm

La cat esti de analfabet, 350 de euro pe luna e mult pentru tine.

Raspunde
Nelu Buzura ianuarie 6, 2023 at 4:19 am

ASB eu nu mă ascund ca tine cu nume de ABS 🙂 ,
Tin să precizez că nu ma interesează gramatica !!!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.