Important

Alianța CHARTER lansează un nou raport privind Cartografierea stakeholderilor patrimoniului cultural

Ca urmare a calității de membru contributiv al Comunității CHARTER - European Cultural Heritage Skills Alliance, Consiliul Județean Maramureș are oportunitatea de a disemina raportul referitor la „părților interesate ale patrimoniului cultural”, punând la dispoziția comunității maramureșene rezultatele studiului.
CHARTER - Alianța Europeană a Aptitudinilor și Competențelor în domeniul Patrimoniu Cultural, a lansat un nou raport: „Cine nu este un stakeholder al patrimoniului cultural?” în cadrul Pachetul de lucru WP4 – Dinamica sectorială integrată. 
Raportul prezintă o analiză amănunțită și o cartografiere a rolurilor și dinamicii actorilor din domeniul patrimoniului cultural respectiv a intereselor și influenței acestora asupra sistemelor de educație și formare. Acest studiu este rezultatul consultării atât interne, cât și externe, obținute cu auxiliul sondajelor (1.085 de răspunsuri din 30 de țări), interviurilor aprofundate, revizuirii politicilor și a fundamentelor de cercetare, respectiv analizei datelor și informațiilor colectate în atelierele regionale prezidate de CHARTER.  
Cine sunt factorii interesați în patrimoniul cultural? Ce roluri joacă diferiții stakeholderi și cum interacționează ei? Care sunt interesele și influența lor asupra sistemelor de educație și formare? Acestea sunt întrebările cheie pe care le abordează noul raport CHARTER privind patrimoniul cultural ca sector economic și piață a forței de muncă cu profesioniști ai căror roluri, dinamici, abilități și competențe vor afecta calitatea patrimoniului cultural ca resursă și bun comun.
Raportul urmărește înțelegerea „patrimoniului cultural” și a „stakeholderilor” așa cum aceștia sunt prezentați de Strategia europeană a patrimoniului cultural pentru secolul 21 (ST21), în care este stabilită necesitatea unei definiri a rolurilor tuturor celor implicați în domeniul patrimoniului cultural. Conform abordării Alianței CHARTER, sectorul patrimoniului cultural este un ecosistem care cuprinde șase funcții: Management, Cercetare și Dezvoltare/Educație, Guvernare și Elaborare de politici, Conservare și salvgardare, Implicare și utilizare, Recunoaștere. Acest nou raport abordează acest ecosistem pentru a explora interacțiunea, respectiv rolul stakeholderilor și coroborează funcțiile specifice ale acestora cu provocările și factorii care au un impact semnificativ asupra ecosistemului în general.
Pentru ulterioare informații accesați raportul complet. 

• Aflați mai multe despre Alianța CHARTER Alliance: https://charter-alliance.eu/
• Abonați-vă la newsletter: http://bit.ly/CHARTER-newsletter

Te-ar putea interesa si

Ionel Bogdan: Recunoștință poporului polonez cu ocazia împlinirii a 100 de ani de relații militare internaționale româno-polone (galerie foto)

Vasile Dale

Prin campania ”Împădurim Maramureșul”, echipa Consiliului Județean Maramureș a plantat peste 50.000 de copaci în județ

Redactie

Despre droguri, discriminare și victimizarea minorilor la Școlile Gimnaziale Călinești și Văleni

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.