BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

MINTE BOLNAVĂ: Un bărbat a spânzurat doi câini lângă un cimitir din Ilba. Reținut pentru 24 de ore

În cursul lunii noiembrie 2022, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au fost sesizați de către o femeie din Ilba cu privire la faptul că, și-a găsit câinele spânzurat, lângă saivanul pe care îl deține în zona cimitirului din sat. Două zile mai târziu, o altă sesizare a fost înregistrată la Postul de Poliție Cicârlău, prin care un bărbat a semnalat faptul că a descoperit cadavrul unui exemplar canin pe un segment de cale ferată care trece prin vecinătatea cimitirului din Ilba.

Cauza a fost preluată de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Maramureș care, în colaborare cu cei ai Postului de Poliție Cicârlău au documentat întreaga activitate infracțională a unui bărbat de 49 de ani din Ilba, referitor la încălcarea legii privind Protecția Animalelor.

Având în vedere activitățile de cercetare penală efectuate în dosarul penal, s-a stabilit faptul că bărbatul, la data de 22 noiembrie 2022, a ucis cu intenție, fără drept și prin spânzurare două exemplare canine, pe terenul menționat anterior, iar pe unul dintre acestea l-ar fi aruncat pe calea ferată.

În baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului pentru comiterea faptei de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, prevăzută de art. 25, alin. 3, lit. a din Legea 205 din 2004 privind Protecția Animalelor.

Se efectuează în continuare cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE: Zborul WIZZ-AIR BUCURESTI – BILLUND LA UN PAS DE TRAGEDIE. INTERVIN POMPIERII (FOTO)

Vasile Dale

Exclusiv video: O gospodărie din Săsar a fost cuprinsă de flăcări! Focul s-a extins la o casă din vecini – ACTUALIZARE

Vasile Dale

TRAGEDIE LA SIGHET: Elev de la CN „Dragoș-Vodă”, adus din Italia pentru a i se respecta ultima dorință: să moară acasă. Până luni familia trebuie să plătească peste 17 mii euro pentru avionul ambulanţă

Vasile Dale

1 mesaj

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.