Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

PERCHEZIŢII ÎN BAIA MARE: Substanțe dopante de risc și mare risc localizate de ofițerii de investigare a criminalității economice

În cadrul unor cercetări efectuate într-un dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în care au fost vizate fapte de introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc sau produse ce conțin substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc, fără autorizația emisă de autoritățile competente” faptă prev. de art. 14, ind. 2, din Legea nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere la domiciliile mai multor persoane fizice și sediul unei societăți comerciale de pe raza municipiului Baia Mare, despre care existau informații că ar fi desfășurat activități ilicite în sfera introducerii în țară a unor substanțe dopante de risc și mare risc.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost identificate și ridicate trei colete, care conțineau mai multe pachete cu substanțe din categoria celor interzise conform Legii nr. 104 din 2008, iar separat 90 de fiole și pastile care conțineau substanțe dopante (Methadolon, Omraden, Temoxifen). De asemenea, au fost indisponibilizate mai multe bunuri și înscrisuri în vederea probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate.
În cadrul acțiunii derulate s-a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș și tehnicieni criminaliști.
În continuare, se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea probării întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT