Important

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CITITULUI ÎMPREUNĂ: Polițiștii au citit povești cu tâlc elevilor și preșcolarilor din Baia Mare

Ziua Internațională a Cititului Împreună, stabilită anul acesta pentru data de 01 februarie, este ziua în care oamenii din toată lumea citesc cu voce tare și își împărtășesc povești. Atât copiii cât și adulții sunt încurajați să aleagă o carte, să citească împreună și să transmită mai departe mesajul desprins din foile cărții.
Mai multe unități școlare din Baia Mare și-au exprimat dorința ca activitatea să fie susținută de un polițist, astfel că anul acesta ziua cititului a adus împreună preșcolari sau elevi, cadre didactice și polițiști, dincolo de ora de lectură creându-se o punte între suflete ce a generat deopotrivă emoții și discuții constructive.
Pornind de la faptul că o carte transmite o parte din sufletul celui care a scris-o și că în orice poveste întâlnim personaje fascinante, de tip exemplu, dar și personaje care ne sugerează indirect ce nu ar trebui să facem pentru a nu ajunge în situații dificile, subcomisar de poliție Meteș Florina din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a făcut echipă cu reprezentanții unităților de învățământ pentru a sublinia importanța covârșitoare a lecturii, indiferent de meseria pe care o practicăm.
Clasa steluțelor de la Liceul Internațional Baia Mare, preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 9 și Grupa Campionilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 25 au ascultat povestea citită de polițist, au dat frâu liber imaginației, au adresat întrebări ale căror răspunsuri au condus înspre ideea că ecranele ne răpesc mult din timpul pe care ar trebui să îl acordăm cărților și că fiecare carte se supără atunci când e lăsată să se așeze praful pe ea.

Pentru că poveștile citite au avut ca subiect principal importanța prieteniei și nevoia de a fi buni, generoși, sinceri, de a ne sprijini și ajuta, copiii și-au manifestat mulțumirea prin cele mai calde îmbrățișări.

Te-ar putea interesa si

Ionel Bogdan susține tinerii și dezvoltarea mediului economic: „Baia Mare va avea un Incubator de afaceri unde 35 de tineri antreprenori vor putea beneficia de granturi de 3 milioane de euro”

Vasile Dale

Ionel Bogdan: Atragem fonduri de 21 milioane de euro din PNRR pentru realizarea celui mai modern Campus profesional integrat din Regiunea de Nord-Vest

Redactie

Peste 3.300 de copaci au fost tăiaţi ilegal în Munţii Rodnei. Prejudiciul creat este uriaș

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.