Un bărbat din Borșa a trecut prin clipe de coșmar seara trecută. El fusese la restaurantul unei pensiuni din zona Complexului Borșa iar la ieșirea trei bărbați care aveau fețele acoperite cu cagule l-au atacat cu răngi de fier.
Din declarațiile date de victimă în EXCLUSIVITATE pentru www.vasiledale.ro a fost lovit cu pumnii și picioarele în zona capului, el căzând inconștient. ”Apoi m-au lovit cu răngile peste tot. Mâna mi-au făcut-o praf. Acum intru în operație. O să vă transmit mai multe informații după ce ies din operație” ne-a spus acesta.
Ce spune Poliția despre incident
Ieri, 02 Februarie a.c. , la ora 18.54, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe strada Fântâna din oraș o persoană a fost agresată.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat apelantul, care a relatat faptul că, în timp ce se afla în incinta unui restaurant, a observat trei persoane, care purtau cagule, că ar fi agresat un bărbat de 30 de ani din Borșa, iar ulterior au plecat de la fața locului.
Victima a fost transportată la CPU Borșa în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internată sub supraveghere medicală.
În continuare, se efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Ce spune victima despre incident
”Un prieten de al meu din Gura Humorului era în trecere prin Borșa și s-a oprit sa mănânce la o pensiune, din Complex Borsa. M-a invitat sa mancam impreuna. Eu mă aflam în oraș. Fiind ziua lui am mers să îi fac cadou un parfum și am servit un suc cu el.
Am stat cu dânsul circa 12 minute după care am hotărât să mă întorc acasă , în timp ce ginerele patronului pensiunii mai sus menționată , Răzvan Timiș, i-a chemat pe Bogdan Malec , un văr de al lui si încă o persoană sp vina peste mine în pensiune pentru a mă bate.
Au intrat cu cagule în pensiune și au început să mă lovească cu răngile până mi-am pierdut conștiința după care au continuat până au obosit .Prima lovitură pe care am primit-o în cap a fost din partea lui Bogdan Malec, moment în care eu am pus mâna peste cap pentru a mă proteja și din loviturile aplicate mi-a rupt mâna în 2 locuri. Dacă nu îmi acopeream capul, loviturile din zonă puteau fi fatale.
Vreau să vă relatez faptul că în urmă cu câteva luni de zile m-a tamponat cu mașina lui personală ( marca Audi) chiar in curtea casei mele, după care a coborât cu o secure și o cagula suflecată pe cap și a vrut să mă taie intenționat. Am încercat să scap după care am sesizat organele competente pentru a veni la fața locului. A fost un dosar penal înregistrat la poliție , procurorul de caz s-a sesizat pentru violare de domiciliu iar acum, a doua oară fiind cu premeditare, pentru că a vrut să mă omoare .
Am rămas internat la urgența UPU Borșa pentru a fi operat iar ulterior voi fi supus la o expertiză pentru certificatul Medico-legal.
Loviturile cele mai multe pe care mi le-au aplicat au fost în zona capului fapt pentru care am băgat mâinile iar datorită cruzimea loviturilor mi-a rupt mâna în doua locuri. Am căzut inconștient după care au continuat sa mă lovească pâna ce au obosit (spate, picioare ).
Acest individ Bogdan Malec este cunoscut în Borșa, Maramureș și nu numai, ca un mare hoț de utilaje, fapte cu violență și furt de lemne. Cu respect! Roly Horincă”
Ce spune persoana acuzată de Roly
”Eu nu am nicio implicare în acest incident. Eu de la ora 17.00 am fost împreună cu 20 de oameni la o petrecere, la o zi de naștere a nepoatei. Eu nu acuma seara am aflat ce s-a întâmplat și că numele familiei mele a fost târât în această mizerie. Eu nu știu cine cu cine s-a bătut în Complex. Nici nu e problema mea. Dar e anormal să îmi târască numele în asemenea mizerii. Eu pot dovedi că am fost în cu totul altă parte și nu am fost implicat în niciun scandal” ne-a transmis Bogdan Malec.
Ce spune bărbatul care a sunat la 112
”Eu am fost acolo și am văzut ce a pățit respectiv. Tot eu am sunat la ambulanță și poliție. Puteți să întrebați cine i-a anunțat. Pe Roly Horinca l-au bătut afară că l-au așteptat la o mașină. El a ieșit la ei, nicidecum nu au intrat în pensiune. Și erau doi oameni cu cagule, nu 3 cît spune el. Suntem 5 martori ce am văzut. Eu m-am băgat și l-am tras dintre cei doi, împreună cu viitorul meu socru. De nu îl scăpat poate era mai rău bătut” ne-a transmis Răzvan Timiș.
”Eu eram în restaurant tot timpul cât a fost și el înăuntru. Mă aflam la masă cu viitoarea soție, iar Roly Horinca și cu prietenul lui au fost la la o altă masă în restaurant. Această persoană, Roly, a ieșit afară și am auzit urlete la un moment dat. Am fugit să văd ce se aude. Am făcut doi oameni cu cagule și cu mânuși și cu niște bote care fugeau după el. L-am chemat să fugă prin spate dar l-au prins și au început să îl lovească. Cu mare greu l-am scos dintre ei. Și acum acest individ îmi face numele de râs. Mai bine ar fi ca poliția să își facă meseria din toate punctele de vedere și să îi mai permită să facă ce face și să vândă ce vinde prin oraș. Cel mai probabil de acolo i s-au tras astea.
Eu doar atât cer: să nu mi se denigreze numele și să nu vorbească aiurea. Să își vadă de treaba și combinațiile lui pe care le face, că știe el mai bine” a continuat Răzvan Timiș.
7 mesaje
Frumoasa zona, pacat ca legea e inexistenta. Ca turist, o sa evit toata valea Viseului sincer. Din 2 in 2 zile vad stiri de astea
se ciomagesc intre ei n-au treaba cu turistii cap sec
sigur, pana il blochezi pe unul dintre bizoni in trafic sau te uiti urat la el.
Doamne fereste! Asa ceva…
Daca suni femei maritate Cassanova te mai si astepti la scenarii dinastea.
Vezi de treaba o fo beti s-or impaca ……
Da da vezi să nu..