Accident grav aseară în jurul orei 21.00 pe DJ 186, în centrul oraşului Săliştea de Sus. Din cauza ninsorii abundente şi a carosabilului necurăţat, şoferul unui autotren a pierdut controlului volanului, a lovit un stâlp şi atras după remorcă cablurile de la reţeaua de furnizare a energiei electrice. O parte a oraşului a rămas în beznă în urma accidentului. Deşi cei de la Electrica au fost anunţaţi nici până la orele dimineţii nu au intervenit.
La această oră primăria nu are curent, la fel şi o şcoală din zonă. Acolo angajaţii nu au putut porni centrala termică, astfel că elevii cel mai probabil vor fi trimişi acasă din cauza frigului din sălile de clasă.
De asemenea, traficul rutier este îngreunat din cauza cablurilor care atârnă peste drum.
Ştefan Iuga, primarul localităţii, spune că bateriile au ţinut doar opt ore, sigur orele vor fi suspendate, deoarece vor fi puţini copii şi nici până la începerea orelor nu este curent în zonă.
Mihai Pop, ISJ Maramureş: În urma accidentului s-a rupt un stâlp, în zona şcolii, doar 3 din 170 de elevi s-au prezentat la cursuri. Se va întruni consiliul de administraţie pentru a se lua o hotărâre pentru suspendarea cursurilor. Au avut baterii care să menţină curentul electric pentru centrala electrică, care au ţinut doar vreo 8 ore.
ACTUALIZARE
Şoferul TIR-ului a fpst sancţionat pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. De asemenea, a fost sancționat administratorul drumului public pentru neîndemplinirea obligației de întreținere a drumului public.
ACTUALIZARE: Clarificări cu privire la materialul ” EXCLUSIV FOTO: Un TIR-ist a distrus reţeaua electrică din Săliştea de Sus. Şcoala şi primăria nu au curent nici după 12 ore – ACTUALIZARE – Stiri din Maramures (vasiledale.ro)”,din data de 03.02.2023
Referitor la articolul cu titlul „EXCLUSIV FOTO: Un TIR-ist a distrus reţeaua electrică din Săliştea de Sus. Şcoala şi primăria nu au curent nici după 12 ore – ACTUALIZARE – Stiri din Maramures (vasiledale.ro)”, publicat în data de 3 ianuarie februarie, în publicația Vasiledale.ro, vă transmitem câteva clarificări privind situația prezentată:
În urma accidentului care a avut loc în seara de 2 februarie, ora 21:00, o echipă operativă a DEER s-a deplasat de urgență pentru a evalua situația și a efectua reparațiile necesare. Zona a fost izolată, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică a rețelei de medie tensiune (20 kV), prin teleconducere, de către dispecer. La ora 21:50 s-a revenit la schema normală de funcționare a rețelei de medie tensiune, însă personalul DEER nu a putut interveni pentru înlocuirea stâlpului afectat, deoarece TIR-ul a rămas blocat în zona stâlpului.
Coform datelor, la ora 10:50 TIR-ul se afla în continuare în zona accidentului, deși transportatorul a intervenit cu o macara. Personalul operativ, trimis de DEER la fața locului, este pregătit să intervină, cu toate materialele si echipamentele necesare, în vederea înlocuirii stâlpului afectat, refacerea circuitelor electrice și realimentarea consumatorilor, de îndată ce zona va fi degajată.
Școala și primăria sunt în imposibilitatea de a fi alimentate pe căi de rezervă. Precizăm că alimentarea consumatorilor cu grup electrogen nu este posibilă, deoarece există pericol de electrocutare.
Vă mulțumim pentru sesizarea acestor probleme apărute în rețeaua de distribuție a energiei electrice și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a remedia în cel mai scurt timp toate defecțiunile.
Biroul de Comunicare Externă DEER _03.02.2023
ACTUALIZARE – La ora 16.30 stâlpul distrus a fost înlocuit iar toți clienți au fost realimentați cu energie electrică.