BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

TRAGEDIE LA MOISEI: TAF răsturnat la Izvorul Negru, un bărbat în vârstă de 49 ani a decedat (foto) – ACTUALIZARE

Un grav accident de muncă s-a produs în zona Izvorul Negru din Moisei. Un TAF care trăgeau lemne s-a răsturnat iar un bărbat în vârstă de 49 ani a fost prins sub acesta.

Spre locul accidentului au fost trimise echipaje ale Serviciului de Ambulanță. Din cauza drumului greu accesibil au fost trimise și echipajele Salvamont Maramureș.

Ajunși la fața locului medicii nu au putut decât să constate decesul bărbatului. Acesta suferise leziuni incompatibile cu viața.

După cercetarea criminalistică la fața locului salvamontiștii vor coborî cadavrul într-o zonă accesibilă auto pentru a fi preluat de specialiștii de la Serviciul de Medicină Legală.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

Azi, 14 februarie, în jurul orei 15.00, polițiștii din Moisei au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 cu privire la faptul că un tractor care tracta material lemnos s-a răsturnat peste un bărbat și se află în stare de inconștiență.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că victima, un barbat de 46 de ani din Borșa, în timp ce desfășura activități de exploatare forestieră la volanul unui tractor, a pierdut controlul acestuia, a fost proiectat în exterior și apoi a fost prins de lemnele care erau transportate cu tractorul.

În urma examinării exterioare a cadavrului s-au constatat faptul că acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind depus la morga Spitalului Borșa în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs decesul bărbatului.

Totodată, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV FOTO: I s-a desprins remorca şi a intrat într-o maşină de poliţie în Baia Mare (ACTUALIZARE)

Redactie

Tribunalul Maramureș a desființat decizia de punere în libertate a Judecătoriei Baia Mare: Șoferul care a ucis cu un BMW o tânără și l-a schilodit pe iubitul acesteia într-o stație de autobuz rămâne în arest preventiv

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Inconștiența oamenilor dusă la extrem – Pădurea dintre Valea Chioarului și Hovrila este ca un ”VULCAN care erupe”

Vasile Dale

1 mesaj

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.