Important

Istoria mărțișorului prin intermediul evenimentului ”Mărțișorul. Mit. Legendă. Tradiție.”

Din dorința promovării obiceiurilor și tradițiilor culturale, Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș, vă prezintă istoria mărțișorului prin intermediul evenimentului ”Mărțișorul. Mit. Legendă. Tradiție.”

Mărțișorul este una dintre cele mai vechi tradiții maramureșene, care a dat naștere multor mituri și legende despre lupta dintre bine și rău. Pentru a reda autenticitatea mărțișorului din Maramureș, în cadrul evenimentului a fost organizată o șezătoare, unde meșterii populari Liliana Ghilvacs, Maria Brete, Ana Mețenti, Mihaela Tibil, Monica Varga, Viorelia Butcure și Olga Keller au lucrat manual micile obiecte de podoabă.

Iarna Baimareana

În cadrul șezătorii, s-au depănat povești despre tehnicile de confecționare ale mărțișorului, simbolistica sa, funcția magică și cea protectoare, precum și perioada și durata purtării acestuia.

În cele din urmă, meșterii populari locali, care păstrează vie tradiția acestor podoabe desprinse din vremea dacilor, au donat mărțișoarele realizate în cadrul șezătorii pentru o expoziție panotată în holul Consiliului Județean Maramureș – Corpul C. Pe lângă aceste simboluri ale primăverii, expoziția mai cuprinde texte extrase din ”Calendarul popular” al marilor culegători de folclor și etnologi maramureșeni Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu.

Expoziția de mărțișoare poate fi vizitată până în data de 8 martie 2023, de luni până joi între orele 8:00 – 16:30, iar vineri între orele 8:00 – 14:00. Aici găsiți și datele de contact ale meșterilor populari expozanți.

Vă așteptăm cu drag să întâmpinăm împreună primăvara continuând mitul, legenda și tradiția acestui talisman magic!

Te-ar putea interesa si

Finanțare de 400 milioane de euro pentru extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare în județul Maramureș

Redactie

Programul Partidului Mișcarea Populară pentru următorii patru ani. Deputatul Adrian TODORAN: Nevoie oamenilor, prioritatea noastră. Din RESPECT pentru maramureșeni

Vasile Dale

Sfaturile ANPC la achiziționarea legumelor și fructelor proaspete

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.