BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV VIDEO: Jaf armat în Baia Mare. Un cagulat înarmat cu un cuțit a atacat o vânzătoare și a furat toți banii (actualizare)

Jaf armat pe strada Petru Rareș din Baia Mare. O persoană necunoscută care avea fața acoperită cu o cagulă a pătruns într-un magazin alimentar și a amenințat-o pe vânzătoare cu un cuțit.

Acesta i-a cerut banii din casa de marcat. Amenințată cu moartea femeia a deschis casa iar individul a sustras toate încasările. În câteva secunde individul a ieșit din magazin și a dispărut în noapte printre blocuri.

Poliția a fost alertată la 112 iar mai multe echipaje au plecat în zonă. Individul este căutat de toți polițiștii băimăreni. În sprijinul lor au venit și echipaje ale jandarmeriei.

O echipă de criminaliști din cadrul IPJ Maramureș a sosit la fața locului pentru a preleva amprente dar și pentru alte indicii care să îi conducă spre autor.

Ce spune IPJ Maramureș

În această seară, la ora 20.15, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Petru Rareș din municipiu s-a produs o tâlhărie.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce victima, o tânără de 23 de ani, se afla în timpul serviciului în incinta unui magazin în calitate de vânzătoare, un bărbat mascat a intrat în magazin, a amenințat-o cu un cuțit, a sustras banii ce se aflau în casa de marcat, apoi a plecat.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Te-ar putea interesa si

BORȘA: Beat criță la volan prins de polițiști pe străzile orașului

Vasile Dale

Peste 450 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii maramureșeni pentru apel fals sau abuziv. Apelați 112 doar în situații reale de urgență!

Redactie

FOCAR COVID-19 / ACTUALIZARE: Şase angajaţi de la Primăria Recea, depistaţi pozitiv. Focarul de la Baia Sprie a fost stins. Noi focare la Primăria Vişeu de Jos şi la Direcţia de Statistică

Redactie

1 mesaj

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.