Important

ȘCOALA ALTFEL: Polițiștii de prevenire, discuţii cu elevii din mai multe şcoli din Maramureş

În unele unități de învățământ din județ, săptămâna 27 februarie – 3 martie a fost dedicată Școlii Altfel. Printre activitățile stabilite de cadrele didactice pentru această săptămână au fost și cele cu polițiștii. Astfel polițiștii de prevenire s-au întâlnit cu elevii de la Școala Gimnazială „Dragoș Vodă” Moisei, Liceul Borșa, Școala Gimnazială Nr. 7 Borșa, Școala Gimnazială Nr. 2 Sighetu Marmației, Școala Gimnazială „Dr. Ioan Mihaly de Apsa” Sighet, Liceul Tehnologic „Dr. Florian Ulmeanu” Ulmeni.

Temele discutate cu aceștia au fost variate, în funcție de vârstă, de interes și de nevoile lor. Polițiștii le-au vorbit despre prevenirea consumului de substanțe interzise, răspunderea penală a minorilor, prevenirea agresiunilor sexuale, siguranța în mediul online, prevenirea discriminării și a cyberbulying-ului. Polițiștii au realizat și o activitate de orientare în carieră pentru elevii care au dorit să afle mai multe lucruri despre meseria de polițist și care e traseul educațional pe care trebuie să-l parcurgă pentru a deveni polițiști.

Iarna Baimareana

Polițiștii au întâlnit copii frumoși, inteligenți, curioși, dornici să învețe lucruri noi.

Este foarte important ca în calitate de părinți să întărim mesajele transmise prin aceste activități, prin exemplul nostru, pentru că doar așa copiii noștri vor reuși să facă față tentațiilor societății în care trăiesc.

Te-ar putea interesa si

ÎN SIGURANŢĂ: Elevi bicicliști, escortați de poliţişti într-o excursie de trei zile

Redactie

Un maramureşean s-a pus pe furat din hotelul în care era cazat în Satu Mare

Redactie

COMUNICAT SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ: Încrederea este cel mai bun prieten al sănătății tale

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.