BREAKING NEWSImportant

A murit ultimul procuror de la Nurnberg! Era născut în Ciolt, Maramureș…

Benjamin Ferencz, ultimul din procurorii de la Nurnberg, a murit la vârsta de 103 de ani, după o viaţă dedicată justiţiei internaţionale, a anunţat fiul său sâmbătă, transmite AFP.

Acesta a murit „liniştit, în somn”,”din cauze naturale”, vineri seara, într-o rezidenţă cu asistenţă medicală pentru persoane în vârstă din Florida, a spus Donald Ferencz.

„Dacă tatăl meu ar fi putut face o ultimă declaraţie, sunt sigur că ar fi spus: „lege, nu război”, a adăugat el.

La doar 27 de ani, Benjamin Ferencz a condus acuzarea din partea Statelor Unite în timpul procesului grupării paramilitare Einsatzgruppen din 1947. Un număr de 22 de lideri ai acestor unităţi mobile de exterminare, care urmau avansului german în Europa de Est, au fost condamnaţi după dezvăluirea dimensiunii crimelor comise.

Pe baza arhivelor naziste, Ferencz a estimat la peste un milion de evrei – bărbaţi, femei şi copii – numărul victimelor acestui „Holocaust prin gloanţe”.

Născut în Ciolt, Maramureș în 11 martie 1920 din părinţi evrei, alături de care a plecat, la vârsta de 10 luni, în Statele Unite, Benjamin Ferencz a crescut în Manhattan şi a studiat dreptul la prestigioasa Universitate Harvard.

Mobilizat în timpul celui de-al doilea război mondial, el a fost mai întâi trimis pe câmpul de luptă în Europa, după care a fost însărcinat cu strângerea de dovezi ale crimelor naziste.

Într-o carte publicată în 1988, el a explicat că a fost marcat pentru totdeauna de eliberarea lagărelor morţii. „Nu voi putea uita niciodată priveliştea mortală a cuptoarelor din crematorii (..) şi a trupurilor scheletice, îngrămădite ca lemnele de foc”, a scris el.

La întoarcerea în viaţa civilă, a fost recrutat pentru a lucra în echipa de procurori americani de la Nurnberg, oraş din Bavaria unde aliaţii au judecat, în timpul a 13 procese, crime naziste, punând bazele unui sistem internaţional de justiţie penală. A lucrat ulterior în Europa la programe destinate acordării de compensaţii victimele persecuţiei naziste.

Întors în Statele Unite, s-a dedicat practicii private a dreptului. Tulburat de războiul din Vietnam, s-a dezangajat treptat în anii 1970 pentru a scrie şi a milita în favoarea înfiinţării unei curţi penale internaţionale.

Articol scris de Grigore Ciascai

Te-ar putea interesa si

POIENILE DE SUB MUNTE; O persoană a fost reținută pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate ieri de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Redactie

Peste 100 de colindători la Bontăieni în cadrul unui concert de colinde. Plata a fost în colaci pe vatră făcuți de femeile din sat. Diana Cârlig și Ionuț Bledea, capi de afiș

Redactie

RUSCOVA: Un bărbat și-a violat în mod repetat fetița în vârstă de numai 12 ani. A avut discernământ (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.