Tradiţia spune că Săptămâna Patimilor este una în care ţinem post, mergem la biserică şi ne ocupăm de curăţenia sufletului. Dar şi casele noastre au parte de o curăţenie temeinică. În satele din Maramureş, tradiţia spune că lucrurile se spală la vâltoarea satului. După ce au făcut casa lună, gospodinelor nu le mai rămâne decât să îşi aleagă costumele tradiţionale pe care urmează să le poarte cu mândrie în noaptea de Înviere.
„Într-o casă ţărănească tradiţională, în care se împacă noul cu trecutul, este de lucru tot timpul”, a declarat Măriuca Verdeș, gospodină. Iar în Săptămâna dinainte de Paşte este mai multă muncă decât oricând. Încă de dimineaţă, Măriuca s-a apucat de treabă… strânge, şterge…spală. Casa trebuie să fie lună de sărbători. „Până sâmbătă numai asta fac. Zice o femeie: Vai, că acum vine Paştele ăsta cu bota. Că femeia aşa lucrează în săptămâna asta de zici că-i vine cineva cu bota şi dă-i pe Mărie şi du-te, Mărie şi hai, Mărie”, a declarat Măriuca Verdeş, gospodină.
În Săptămâna Mare se ţine post, iar ospăţul are loc abia în prima zi de Paşte, după slujba de Înviere
Tradiţional, lucrurile se spală la vâltoarea satului. Şi Măriuca nu vrea să ocolească obiceiurile moştenite de la bunici şi părinţi. Nu este treabă uşoară, însă oamenii de aici spun că nicio maşină de spălat modernă nu face treabă mai bună ca natura. Nu degeaba vâltoarea de aici spală rufe de mai bine de o sută de ani. „Se spală primăvara hainele care sunt în casă. Şi aici am două ustensile cu care scoatem din vâltoare pentru că trebuie să ai cu ce să le agăţi şi să le scoţi de acolo. Noi nu am putea să spălăm ce avem în maşinile de spălat pentru că nu intră”, a declarat Măriuca Verdeş, gospodină.
Munca nu se termină aici. După ce spală lucrurile, Măriuca verifică atentă straiele pe care le va purta în seara de Înviere. Tradiţia spune că e bine ca acestea să fie noi. „Mi-am pregătit o sumnă (n.red. fustă), care e pe font maro, adică e de post. Pânzătura la fel, e maro, cu un pic de albastru dar nu sunt culori, nu e roşu, nu e verde taie. Pentru că în noaptea de Înviere, abia atunci învie Hristos iar până atunci noi purtăm haine de doliu”, a declarat Măriuca Verdeş, gospodină. Potrivit orânduielii din satele maramureşene, după terminarea curăţeniei, gospodinele se apucă de gătit. Pentru petrecere mai aşteaptă câteva zile: în Săptămâna Mare se ţine post, iar ospăţul are loc abia în prima zi de Paşte, după slujba de Înviere.