BREAKING NEWSImportant

Europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, solicită Comisiei Europene ajutoare financiare pentru fermieri, împovărați de sarcini birocratice!

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European, cere resurse financiare pentru fermieri, împovărați de sarcini birocratice prin extinderea domeniului de aplicare a directivei privind reducerea emisiilor industriale la bovine și prin scăderea pragului pentru porci și păsări.

”Directiva privind reducerea emisiilor industriale rămâne un subiect principal în dezbaterile din cadrul Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European. Propunerea Comisiei extinde domeniul de aplicare la bovine și scade pragul pentru porci și păsări, în urma unei evaluări de impact, însă datele folosite se bazează pe datele Eurostat din 2016 și doar după câteva luni de la adoptarea acestei propuneri, Eurostat a venit cu date noi din 2020. Această actualizare arată diferențe mari în ceea ce privește densitatea per fermă și concentrarea unor chestiuni care sunt cunoscute de către Comisia AGRI”, a detaliat europarlamentarul Daniel Buda. 

Iarna Baimareana

Daniel Buda a atras atenția că ”lipsa proiecțiilor până în 2030, dacă această directivă ar urma să intre în vigoare la nivel de fermă, reprezintă un risc enorm”.

”La finalul lunii ianuarie, Comisia a prezentat aceste actualizări și repercusiunile asupra fermelor. Lipsa proiecțiilor până în 2030, dacă această Directivă ar urma să intre în vigoare la nivel de fermă, reprezintă un risc enorm. Comisia ne-a prezentat astăzi date pentru a vedea care vor fi efectele asupra agriculturii. Cred că este important pentru Comisia Europeană să înțeleagă că din punct de vedere al Comisiei pentru Agricultură nu avem ce să căutăm în cadrul acestei directive!  Mai mult, sectorul creșterii bovinelor trebuie să fie din capul locului exclus dat fiind faptul că emisiile care sunt emanate de acest sector sunt diferite de cele industriale”, consideră eurodeputatul.

Acesta a ridicat întrebarea firească: ”cu ce fel de bani vor face fermierii aceste investiții? De ce nu se merge pe o altă logică dacă ne creează atât de multe probleme acest sector, să se ofere resurse financiare suplimentare fermierilor?”

”Cum este posibil să se impună noi sarcini birocratice, când ei și așa, în momentul de față, se luptă cu ceea ce înseamnă creșterea inflației și se află în pragul falimentului? Chiar vrem să relocalizăm producția agricolă în afara UE? Noi nu vrem acest lucru! Comisia vrea?! Sper că nu!”, a conchis Daniel Buda.

Te-ar putea interesa si

Licitație umanitară. Tricoul lui Moldovan a fost adjudecat de polițiștii de frontieră din cadrul Sindicatului Național DECUS

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: ATENTAT ÎN BAIA MARE – Unui șofer de la Urbis i-a explodat în față recipientul cu dezinfectant după ce acesta ar fi fost aprins de ”călători clandestini” în zona Combinatului (actualizare)

Vasile Dale

ATENŢIE! Maşină în flăcări la Sighetu Marmaţiei (VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.