Eveniment

RUTIERE: Conducere fără permis și uz de fals la Ilba, pieton accidentat de un şofer băut în Vălenii Lăpușului, bărbat din Botiza reținut pentru săvârșirea în concurs a mai multor infracțiuni

Aseară, 11 mai, la ora 22.35, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au oprit pentru control o autoutilitară care circula pe D.N. 1C, în localitatea Ilba.

La volan a fost identificat un bărbat de 38 de ani din Cicârlău. Acesta a prezentat polițiștilor un permis de conducere care ar fi fost eliberat de către autoritățile statului Republica Moldova.

Iarna Baimareana

În urma examinării permisului de conducere, s-a constatat faptul că acesta prezenta suspiciuni de contrafacere, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiuniilor de conducerea unu vehicul fără permis de conducere și uz de fals.

****

La data de, 10 mai a.c., polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat despre faptul că, aflat la volanul unui autoturism în Vălenii Lăpușului, a lovit un pieton și l-a transportat la Spitalul Orășenesc Târgu Lăpuș.

Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului, un bărbat de 35 de ani și persoana vătămată în vârstă de 49 de ani, ambii din Vălenii Lăpușului . Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că, pietonul a fost accidentat în timp ce se deplasa pe lângă bicicletă pe marginea drumului. După producerea impactului, conducătorul auto a transportat victima la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost transferat la Spitalul Municipal Baia Mare pentru investigații de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

*****

La data de 10 mai a.c., prin ordonanță, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 28 de ani din Botiza pentru săvârșirea în concurs a mai multor infracțiuni la regimul rutier.

Prin probatoriul administrat s-a constatat faptul că bărbatul a fost interceptat și oprit de două ori în trafic de polițiștii Postului de Poliție Botiza, în cursul lunii ianuarie, circulând pe același tronson de drum, respectiv pe D.C. 19, în Botiza.

Testat de polițiști cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că, în ambele situații, bărbatul a condus un autoturism pe drumul comunal aflat sub influența băuturilor alcoolice, fapt rezultat prin valorile în aparat de 0,78 și 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult de atât, având permisul de conducere suspendat pentru comiterea primei fapte de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fiind oprit de polițiști și a doua oară, bărbatului i-a fost reținută și fapta de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Față de acesta, a fost dispusă continuarea urmării penale pentru două fapte de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și una de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș.

Te-ar putea interesa si

FOTO / VIDEO EXCLUSIV: Maramureşenii s-au “luptat” cu vijelia la Apa. Corturi distruse

Redactie

Borșean prins la volanul unui autoturism cu numere expirate și fără permis

Vasile Dale

FOTO: Maşină făcută praf la Gârdani – actualizare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.