BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV: Fecior de fost procuror săltat după un scandal în Baia Mare. Iubita lui ar fi predat poliției droguri. Suspectul acuză polițiștii că l-ar fi agresat – actualizare

Fiul unui fost procuror a fost săltat de echipajele Poliției de la Ordine Publică după ce au fost sesizați despre faptul că într-un apartament de cartierul Vasile Alecsandri are loc un scandal. Echipajele de poliție deplasate la fața locului au găsit un tânăr care se manifesta violent și nu ar fi colaborat cu forțele de intervenție.

Se pare că acesta ar fi fost încătușat și dus la sediul Poliției pentru audieri. Ulterior acesta a fost trimis la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, secția Psihiatrie, pentru evaluare medicală de specialitate. Conform unor surse medicale acesta ar fi ajuns acolo prezentând leziuni la nivelul feței astfel că a fost retrimis în Baia Mare.

Iarna Baimareana

Aici conform informațiilor noastre procurorul de caz ar fi dispus trimiterea acestuia la Spitalul Județean pentru o examinare medicală amănunțită. Totodată, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Din ce știm noi până acum cazul a fost preluat de DIICOT după ce iubita tânărului a predat poliției aproximativ 100 gr de cannabis pe care acesta le-ar fi deținut ilegal, probabil pentru consum.

Astăzi, magistrații Tribunalului Maramureș au dispus ca tânărul să fie cercetat sub măsura controlului judiciar după ce procurorii au cerut arestarea acestuia pentru următoarele 30 de zile.

Trebuie să mai spunem și faptul că aceleași surse spun că procurorii vor cerceta și acuzele pe care feciorul de fost procuror le-a adus polițiștilor inclusiv în fața judecătorului de la Tribunalul Maramureș.

Măsura controlului judiciar va fi contestată de procurorii DIICOT la Curtea de Apel Cluj.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

La data de 14 mai a.c., la ora 15.25, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie de 27 de ani să intervină la un scandal pe strada Vasile Alecsandri.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat apelanta, un bărbat de 31 de ani și o tânără de 25 de ani. Bărbatul ar fi avut un comportament deviant și adresa injurii persoanelor din jur.

Polițiștii au identificat la fața locului un ambalaj din material plastic în care se găsea o substanță vegetală de culoare verde oliv, cu miros înțepător, despre care există suspiciunea că ar fi droguri.

Substanța a fost ridicată, ambalată, sigilată și transmisă Biroului Teritorial Maramureș- D.I.I.C.O.T., în vederea continuării cercetărilor și pentru stabilirea existenței sau inexistenței unor fapte incriminate de Legea 143 din 2000.

Ce spune instanța

Solutia pe scurt: În temeiul art. 227 alin. 1 Cod procedură penală, respinge propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş în dosarul nr. 152-D/P/2022 şi, în consecinţă: În baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală, dispune luarea faţă de inculpatul B.A. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, respectiv din data de 17 mai 2023 până în data de 15 iulie 2023 inclusiv.

În temeiul art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la Poliţia municipiului Baia Mare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte este chemat. În temeiul art. 215 alin. 2 lit. a şi d Cod procedură penală, cât se află sub control judiciar, inculpatul are următoarele obligaţii

– să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; – să nu comunice cu martorii …..

În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Conform art. 215 alin. 4 Cod procedură penală, supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de Poliţia municipiului Baia Mare, judeţul Maramureş. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 17 mai 2023, ora 15:51.

Te-ar putea interesa si

S-A DESCHIS SEZONUL ESTIVAL LA CEL MAI CĂUTAT ȘTRAND DIN NORDUL ȚĂRII. Anul trecut a avut peste 300.000 de turiști

Vasile Dale

ACCIDENT DE MUNCA: A TAIAT CU FLEXUL O BARA METALICA SI SI-A APRINS HAINELE. MUNCITORUL ESTE IN STARE CRITICA (FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

Ionel Bogdan, discuţii cu localnicii din Vima Mică

Redactie

1 mesaj

SENSUL CIVIC BORSA AUR mai 18, 2023 at 3:41 am

În ce țară trăim , control judiciar pentru droguri?
Sperăm că după contestarea D.I.I.C.O.T la cluj să se schimbe ceva cu arest , noi cei din AUR vom aduce la cunoștință și ministrului LUCIAN BODE ,cu mențiunea legi slabe pentru fii de foști procurori!!

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.