Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Angajații din învățământul maramureșean ies luni în stradă

Acțiunile de protest ale angajaților din învățământul maramureșean se intensifică și, după cinci zile de grevă generală, membrii Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM) ies în stradă, anunțând pichetarea Prefecturii. Manifestarea va avea loc luni, 29 mai, între orele 11 și 12, și va reuni peste 500 de membri SLI MM din întreg județul.
”Până în prezent, toate negocierile dintre reprezentații federațiilor sindicale și Guvern au fost tratate cu superficialitate de către decidenți dovedind, cu impertinență, faptul că Educația și nevoile școlii nu sunt prioritare. ”Ofertele” Guvernului nu corespund la niciuna dintre revendicările noastre, ci aduc soluții de-a dreptul umilitoare pentru angajații din învățământ. În consecință, rămânem în grevă generală până la abordarea cu seriozitate și responsabilitate a fiecărui punct din lista de revendicări. Mai mult, hotărâți și solidari, ieșim în stradă, pentru a atrage atenția, încă o dată, asupra faptului că Educația merită respect!”, a declarat prof. Ioana Petreuș, președintele SLI MM.
Pentru prima dată din 2005 încoace, luni, 22 mai 2023, în sistemul de învățământ preuniversitar, s-a declanșat greva generală, principalele revendicări fiind, pe scurt: recăpătarea statutului social, salarii decente pentru activitatea desfășurată, investiții în baza materială, eliminarea birocrației, combaterea agresiunilor din învățământ.
”Greva aceasta nu e numai despre salarii, e un semnal de alarmă că lucrurile nu mai pot continua ca și până acum. Dacă vom rămâne uniți, suntem convinși că putem restarta sistemul de învățământ, spre binele tuturor, pentru viitorul acestei țări”, a conchis prof. Ioana Petreuș, președintele SLI MM.
În Maramureș, procentul de participare la grevă este de 83%. Participă la această acțiune de protest alături de membrii de sindicat și angajații neafiliați.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT