Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO – Mașină străpunsă de o balustrada metalică pe DN19. Șoferul de 22 de ani ar fi adormit la volan

Accident grav pe Drumul Național 19, între Satu Mare și Carei, lângă Vraja Crasnei. Acolo unde un tânăr în vârstă de 22 ani a adormit la volan, fiind singur în mașină. A părăsit cu autoturismul partea carosabilă, a spulberat un parapet și a rămas încarcerat. Victima este în stare gravă.

În această dimineață, în jurul orei 07:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină în cazul unui accident rutier, produs în localitatea Craidorolț, județul Satu Mare.

Un autoturism în care se afla o persoană de sex masculin a părăsit partea carosabilă a drumului, intrând în parapetul delimitator. În urma evenimentului conducătorul auto a rămas încarcerat în autoturismul avariat.

Către locul indicat s-a deplasat de urgență un echipaj militar din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și un echipaj de terapie intensivă mobilă.

Sosiți la locul intervenției, pompierii au acționat pentru extragerea victimei, aceasta fiind predată echipajului TIM prezent la locul evenimentului, care i-a acordat primele îngrijiri medicale.

Ulterior victima a fost transportată la Spitalul Județean Satu Mare, cu politraumatisme, dar în stare de conștiență.

Sursa: PresaSM.ro.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT