EvenimentMaramuresul Istoric

ZIUA COPILULUI: Mascotele Disney îi așteaptă joi 1 iunie pe copii în Parcul Mare din Vișeu de Sus

Dragi vișeuani,

Cel mai important rol pe care-l avem noi, ca adulți, este acela de a ne crește copiii cum știm și cum putem mai bine, de a-i proteja, de a-i călăuzi în viață și de a le oferi, fiecare după putința sa, ce e mai bun și mai folositor.

Se spune despre copii că sunt mâinile cu care ne prindem de Rai, copilăria fiind locul unde Dumnezeu poate fi substituit cu un zâmbet. Să zâmbim, așadar, împreună, cu mic, cu mare, și să ne sărbătorim copilașii, oferindu-le o zi de neuitat cu prilejul Zilei Copilului!

Vă așteptam joi, 1 iunie, începând cu ora 16:00, în Parcul Mare, unde cei mici vor avea parte de multe surprize! Vom încerca, la fel ca în fiecare an, să aducem bucurie pe chipurile lor, chiar și pentru câteva ore.

Vă așteptăm cu drag, în număr cât mai mare!

Primar, Vasile Coman

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE / URMĂRIȚI DE POLIȚIA DE FRONTIERĂ – Un contrabandist a băgat doi oameni în spital după ce s-a izbit frontal de o altă mașină apoi s-a dat peste cap. Mașina era plină cu țigări ucrainene (FOTO EXCLUSIV, VIDEO)

Vasile Dale

ACCIDENT RUTIER LA SEINI: O femeie care consumase alcool s-a urcat la volan şi a intrat cu maşina într-u podeţ

Redactie

ÎN PRIMA ZI A ANULUI NOU: Bărbat din Borşa, prins drogat la volan, minor din Hideaga depistat conducând fără permis prin Finteușu Mic

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.