Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV: Bărbatul prins în Petrova cu două grenade rusești în autoturism a fost condamnat la 4 ani de pușcărie

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a Pedepsei Închisorii emis de Tribunalul Maramureș pe numele lui Ioan Brotnei (28 ani) din Poienile de Sub Munte.

În 21 iulie 2021 bărbatul a fost oprit în trafic pe DN18, în Leordina de un echipaj al Poliției de Frontieră. În interiorul autovehiculului, au fost descoperite, ascunse în portiera din spate a maşinii, două grenade (provenientă URSS) si unsprezece cartuşe de calibru 9 mm. Totodată, la percheziția efectuată la domiciliul acestuia, au fost descoperite și țigări de contrabandă în valoare de aproape 100.000 de lei, precum și două trofee de cerb.

La momentul respectiv individul a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materialelor explozive și contrabandă.

Ieri, Tribunalul Maramureș l-a condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare. El a fost ridicat de la domiciliu și a fost depus în Penitenciarul Baia Mare pentru ispășirea pedepsei.

CITEȘTE ȘI:

https://vasiledale.ro/2018/07/05/exclusivitate-grenada-ruseasca-a-explodat-sub-privirile-copiilor-familiei-din-valea-viseului-a-7-a-amenintare-de-acest-gen-din-zona-marturii-cutremuratoare-video/
https://vasiledale.ro/2021/07/23/incredibil-contrabandist-prins-in-petrova-cu-grenade-si-cartuse-produse-in-ucraina-in-masina-cum-a-ajuns-munitia-in-romania-foto-video/
https://vasiledale.ro/2018/07/01/exclusiv-actualizare-rafuiala-intre-contrabandisti-in-valea-viseului-o-grenada-a-explodat-in-curtea-unui-localnic-ce-spune-ipj-maramures/
https://actualmm.ro/actualizare-2-exclusiv-actualmm-ro-explozie-puternica-provocata-de-o-grenada-intr-un-cafe-bar-din-rona-de-sus-video-exclusiv/
Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

1 COMENTARIU

  1. Slabuța condamnare , sau gasit cartușe , țigări de contrabandă ,și două grenade , deci doar 4 ani e pistol cu apă !!!

    Dacă doar atît e pedeapsa pentru trafic de țigări și etc , mă voi băga și eu în această echipă ,nu de alta dar legea îmi permite , dacă mă prinde fac 4 ani de închisoare ,ce mare brînză!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT