Plecând de la premisa că fondurile ce se alocă sau se colectează anual la bugetul local al orașului Vișeu de Sus sunt extrem de reduse în comparație cu nevoile uriașe de care ne lovim, depunem eforturi foarte mari pentru a accesa cât mai multe surse de finanțare, indiferent de natura acestora. Ne luptăm în permanență pentru a depune și a implementa cât mai multe proiecte, al căror unic scop este acela de a crește calitatea vieții locuitorilor noștri si de a crea un climat prilenic dezvoltării cât mai multor sectoare, educația fiind unul dintre cele mai importante.
Beneficiind de o finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu, cu o valoare de peste 3 milioane de lei, clădirea Internatului Liceului Teoretic Bogdan Vodă va fi complet reabilitată începând cu acest an, procedura de achiziție publică pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări aflându-se în plină desfășurare.
Proiectul implică izolarea termică a clădirii, reconstruire șarpantă, sistem de încălzire centralizată prin pompe de căldură, instalații sanitare, electrice, înlocuire tâmplărie interioară și exterioară, recompartimentări, refaceri finisaje, inclusiv montajul unui lift exterior, toate acestea având rolul de a oferi condiții optime de trai și de educație elevilor care doresc, de ce nu, să fie beneficiari direcți ai acestei investiții.
Termenul de elaborare a Proiectului tehnic este de 2 luni, iar termenul maxim de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la emiterea Ordinului de începere.
Orașul Vișeu de Sus se adresează unui număr de câteva sute de elevi care parcurg zilnic zeci de km dus-întors pentru a urma cursurile. Odată oferită această alternativă – o clădire complet reabilitată, cu baie proprie în fiecare cameră și condiții exemplare de trai și de învățare – sperăm să contribuim și să mai „punem o cărămidă” la sistemul de învățământ din orașul nostru.
Primar, Vasile Coman