BREAKING NEWSImportant

De ce Maramureș? 12 motive pentru a vizita Țara celor ”4 țări”

Despre Maramureş, colţul de ţară din Nord-Vestul României, s-a spus adesea că e un tărâm uitat de vreme, cu biserici de lemn şi obiceiuri de când lumea.

Cei care l-au vizitat deja nu se mai întreabă „de ce Maramureş?„, pentru că amintirile şi poveştile cu care s-au întors acasă vorbesc de la sine. Poate doar cei care nu l-au văzut să mai aibă nevoie de motive, aşadar vă oferim doisprezece motive pentru a vizita minunatul tărâm desprins parcă din basmele străbunilor.

Iarna Baimareana

1. Peisaje la superlativ

De îndată ce treci de „poarta” Maramureşului, peisajele îţi fură privirea: munţi împăduriţi, adăpaţi de râuri şi pâraie, dealuri îmbătător de verzi, căpiţe prietenoase ivite la tot pasul, lacuri tăcute, păşuni, cascade şi izvoare, specii florale excepţionale, toate îndemnându-te să nu mai laşi deoparte aparatul de fotografiat. Cu o avere alcătuită dintr-un parc naţional (Munţii Rodnei), un parc natural (Munţii Maramureşului) şi numeroase alte arii protejate, peisajul Maramureşului e mai mult decât înstărit: Creasta Cocoşului, Lacul Albastru, Cheile Lăpuşului sunt doar câteva dintre acestea, o sărbătoare pentru ochi, pledând convingător pentru versurile populare fredonate de maramureşeni ori de câte ori au prilejul să-şi laude meleagurile: ”Maramureş plai cu flori, mândru eşti în sărbători…”

2. Oamenii şi omenia

Aproape fără excepţie, vizitatorii Maramureşului se declară îndrăgostiţi de moroşeni. Fie că îi întâlneşti într-o zi obişnuită de lucru, la fân sau cu treburi prin gospodărie, fie că schimbi o vorbă cu ei pe uliţa satului, sau îi însoţeşti într-o zi de sărbătoare, atunci când îşi îmbracă cele mai bune straie ca să îşi cinstească duminicile, sfinţii sau nunţile, sufletul tău va fi câştigat. În felul lor de a fi simplu, sincer, fără ocolişuri, în vorbele lor pline de tâlc, în modul în care te poftesc în casă, în pofta lor de joc şi horit şi mândria cu care povestesc despre locurile în care s-au născut, există ceva care te cucereşte de la prima vedere.

3. Biserici de lemn

Nu de puţine ori, numele Maramureşului se substituie cu „ţara bisericilor din lemn”. Călătorind prin sate, e uşor să observi că mai toate aşezările au vechea lor biserică de lemn, creaţie a meşterilor locului. Opt dintre acestea au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, putând fi vizitate la Bârsana, Budeşti, Deseşti, Ieud, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz şi Şurdeşti. Bisericile nu sunt doar obiective turistice: în fiecare duminică şi de sărbători, sătenii, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în straie tradiţionale, vin aici să se închine. Cu turnuri înalte, ca să fie cât mai aproape de Dumnezeu, cu stâlpi grei de brad sau stejar, sculptaţi manual şi cu acoperişuri de şindrilă, cu valoroase picturi interioare, de o vechime impresionantă, fiecare biserică are istoria şi povestea ei încrustată în lemn.

Citește și află toate cele 12 motive pe www.visitmaramures.ro.

Te-ar putea interesa si

IMPORTANT: Sfaturi de la SPJ Salvamont Maramureş pentru turişti

Redactie

CONTRABANDĂ FOTO: Urmăriri prin Maramureșul Istoric. Țigări ucraineane în valoare de peste 205.000 lei la Petrova

Vasile Dale

INTERVENȚIE ÎN FORȚĂ – ”Bătaie cu cuțitele” pe strada Electrolizei (exclusiv video / ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.