BREAKING NEWSImportant

Strategia Carpaților – tema principală a întâlnirii de lucru între președintele Consiliului Județean Maramureș și Mareșalul Voievodatului Podkarpackie din Polonia

Județul Maramureș a primit vizita unei delegații poloneze din cadrul căreia au făcut parte mareșalul Voievodatului înfrățit Podkarpackie, domnul Wladyslaw Ortyl, și secretarul de stat din cadrul Ministerului Fondurilor și Politicilor Regionale al Guvernului Republicii Polone, doamna Małgorzata Jarosińska-Jedynak.

Delegația din Polonia a fost primită de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, și vicepreședinții Doru Alexandru Lazăr și Radu Trufan. În cadrul întâlnirii bilaterale au fost discutate mai multe subiecte de cooperare, dintre care unul stringent, cel privitor la promovarea de toate părțile interesate a rezoluției de susținere a unei Strategii macro-regionale pentru regiunile din Munții Carpați.

Iarna Baimareana

România alături de Ucraina și Polonia are nevoie de o strategie macro-regională pentru regiunile din cadrul Munților Carpați pe modelul Strategiei Alpilor, iar împreună cu domnul Wladyslaw Ortyl, mareșalul Voievodatului Podkarpackie, vom face în continuare demersuri susținute pentru o rezoluție-apel de promovare a ei. La întinderea geografică pe care Munții Carpați o au pe teritoriul nostru, România trebuie să fie prima țară interesată de conturarea unei Strategii a Carpaților. Adoptarea acesteia la nivel UE poate fi un motor și în activitățile și programele ce se vor desfășura în viitor pentru reconstrucția Ucrainei”, a subliniat președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, în contextul întâlnirii bilaterale cu delegația poloneză.

Doamna Małgorzata Jarosińska-Jedynak, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor și Politicilor din cadrul Guvernului Republicii Polone, a subliniat în cadrul întâlnirii că va susține la nivel ministerial promovarea Strategiei Munților Carpați și că este impresionată de locurile și oamenii din Maramureș.

În contextul întâlnirii bilaterale s-a mai discutat despre proiectele comune cu finanțare europeană pe care Județul Maramureș și Voievodatul Podkarpackie le desfășoară la ora actuală: „SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților” finanțat prin programul Interreg Europe 2021-2027 și „KARPAT – „Factori determinanți și oportunități pentru dezvoltarea socio-economică și spațială a regiunii Carpatice” finanțat prin programul de cooperare ESPON2030.

Mă bucur că am reușit în baza Acordului de cooperare dintre Maramureș și Podkarpackie să concretizăm câteva proiecte comune în beneficiul ambelor părți și cu impact asupra unor subiecte importante pentru comunitățile noastre. Cooperarea cu prietenii polonezi este una dinamică și sunt încrezător că va fi una de succes și pe mai departe”, a subliniat președintele administrație județene, Ionel Bogdan, în contextul întâlnirii bilaterale cu delegația poloneză.

Programul vizitei a inclus și o deplasare la principalele atracții montane din Maramureș cu sprijinul serviciului Salvamont, oaspeții polonezi fiind impresionați de peisajul carpatic al zonei.

Delegația poloneză s-a îndreptat la finalul vizitei înspre Sibiu, acolo unde, zilele acestea, are loc ședința externă a Comisiei COTER a Comitetului European al Regiunilor şi conferința pe tema „Coeziunea, valoarea noastră fundamentală pentru viitorul Europei: regiuni și orașe pentru o redresare puternică și o tranziție justă”.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Te-ar putea interesa si

Anchetă a Inspectoratului Școlar Maramureș, după ce subiectele la română de la Evaluarea Națională au fost scurse în timpul examenului

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: AȘA NU – O membră a unei secții de votare din Baia Mare a pus mâna pe aparatul de filmat al unui jurnalist

Vasile Dale

ŞCOALA ÎN SIGURANŢĂ: Poliţiştii urează tuturor elevilor un an şcolar încununat de succese şi împliniri

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.