Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

Centru de Informare și Management al Destinației Turistice, deschis de astăzi la Leordina (galerie foto)

Astăzi a avut loc deschiderea Centrului de Informare și Management al Destinației Turistice Leordina. Evenimentul a fost un bun prilej de a aduce în același loc unitățile responsabile pentru promovarea turistică a județului.

La inaugurarea de azi au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Doru Lazăr, directorul OMD Maramureș, Paul Habina, reprezentantul zonal Maramureș – Satu Mare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Maricica Lupșe, primarul comunei Leordina, Ioan Nistor, viceprimarul comunei Leordina, Cocârcă Gheorghe, primarul comunei Petrova, Ioan Petrovai, primarul comunei Ruscova, Ioan Turcin, primarul comunei Vișeu de Jos, Gabriel Șimon, președintele Fundației Ucrainienilor Huțuli din România, Vasile Popovici, precum și întreprinzători locali și localnici.

Momentele artistice au fost oferite de interpretele de muzică populară Georgiana Cocârcă și Mărie Șofronici, acompaniate de Taraful Leordina, și de artiștii Ansamblului Tileguța din Petrova, colorând atmosfera de la centrul nou înființat, turiștii din zonă, italieni și români, oprindu-se și ei să captureze culorile porturilor tradiționale.

“Deschiderea Centrelor de Informare și Management al Destinației Turistice constituie un pas important pentru maximizarea potențialului turistic al județului nostru, deoarece prin intermediul acestora aducem la cunoștință tuturor turiștilor informații legate de locuri, evenimente, festivaluri și obiective turistice din zonă”, a declarat Paul Habina, directorul executiv al OMD Maramureș, în cadrul evenimentului de astăzi.

Activitatea Centrului de Informare va fi coordonată de către Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș.

Visit Maramureș

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT