Având în vedere evenimentele rutiere cu consecinţe grave produse în ultima perioadă, precum și faptul că viteza, sub cele două forme, excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, constituie una dintre principalele cauze generatoare de accidente grave la nivel județean, pentru combaterea acesteia, ieri, 28 iunie, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș, împreună cu Serviciul Rutier Satu Mare, au organizat o acţiune în sistem cascadă, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză, pe D.N. 19, tronsonul Săpânța-Sarasău-Piatra, pe D.N. 1C, tronsonul Bușag-Seini, pe D.J. 109 I, tronsonul Seini-Viile Apei, respectiv pe străzile Cuza Vodă și Fermelor din localitatea Seini.
În cadrul acțiunii au fost verificate peste 100 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale, din care 72 pentru depășirea vitezei legale, în valoare totală de 53.525 de lei.
Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a 12 permise de conducere, din care 10 pentru depășirea vitezei legale și a unui certificat de înmatriculare.
Beat la volan prin VIșeu
Aseară, 28 iunie, la ora 20.25, în timp ce polițiștii din Vișeu de Sus se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Poduri din oraș. La volan a fost identificat un tânăr, de 27 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Vişeu de Sus, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, azi noapte, în jurul orei 02.30, polițiștii băimăreni au oprit pentru control un autoturism condus pe bulevardul Republicii din municipiu. La volan a fost identificat un bărbat, de 47 de ani, din Baia Mare, care figurează cu permisul de conducere suspendat.
Totodată, ieri, la ora 16.00, în timp ce polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag, se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe D.J. 185, în localitatea Hoteni, au oprit pentru control un moped.
Acesta era condus de către un bărbat, de 49 de ani, din Desești, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În toate cazurile, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul rutier.