Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

SIGURANȚA ESTE UN DREPT AL TUTUROR: Campanie de prevenire a violenţei

În perioada iulie-decembrie 2023, la nivel naţional se derulează campania de prevenire a violenţei de gen Siguranţa este un drept al tuturor. Campania a fost iniţiată de Poliţia Română în parteneriat cu Fundaţia Sensiblu şi Agenţia ONU pentru refugiaţi – UNHCR.

Scopul campaniei este de a proteja şi promova drepturile persoanelor expuse la riscul violenţei de gen, în special a persoanelor refugiate în contextul crizei din Ucraina, prin oferirea de sprijin, informaţii şi resurse.

Dar ce este violenţa de gen? Violenţa de gen face referire la orice act dăunător care este săvârşit împotriva voinţei unei persoane şi care se bazează pe diferenţele atribuite social între femei şi bărbaţi.

Poliţiştii maramureşeni vor organiza întâlniri cu grupuri ţintă, atât cetăţeni români cât şi ucraineni, vor oferi sprijin şi vor distribui materiale informative cu modalităţile de recunoaştere a formelor de violenţă, de prevenire a acestora, precum şi de sesizare a lor.

Campania se adresează şi martorilor situaţiilor de violenţă de gen şi celor cărora victimele le solicită ajutor, pentru că violenţa unei persoane, indiferent de modul în care se manifestă, nu este o problemă privată, ci este o încălcare a drepturilor omului, iar decizia de a interveni poate salva o viaţă.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT