Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV – Omul potrivit la locul potrivit. În timpul liber un angajat al Ambulanței Maramureș a salvat viața unui om care se inecase în lacul Bodi, Mogoșa

Incident grav astăzi la lacul Bodi, Mogoșa. Un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani a intrat în lac pentru a se răcori și a-l traversa înot, numai că la mijloc acesta a obosit și nu a mai putut continua. Nu a strigat după ajutor, însă l-au văzut mai mulți oameni cum dispare sub ape.

Imediat au sărit și au reușit să îl scoată la suprafață. Adus la mal, un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș aflat în timpul liber a început imediat manevrele de resuscitare. În tot acest timp s-a apelat și serviciul de urgență 112 iar un echipaj de terapie mobilă intensivă SMURD a fost trimis la fața locului.

La sosirea echipajelor medicale victima își revenise. A fost preluată și transportată la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

”Eram la terasă la Mogoșa. Ne relaxam într-o zi de weekend. Era amicul meu, Cătălin și era și el la terasă. A consumat ceva bere și apoi a spus că el merge să se răcorească și că va trece lacul. I-am spus să nu facă asta. Totuși a intrat în apă. După ce a fost adus la mal am început imediat manevrele de resuscitare. Mă bucur enorm că am reușit. Dumnezeu m-a ajutat și Dumnezeu l-a ajutat. M-au sunat de la poliție și mi-au spus că și-a revenit, că este bine. Tare mult mă bucur” ne-a declarat asistentul medical al SAJ Maramureș, Tiberiu Robotin.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT