BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

VIDEO: Impact violent între un autoturism și o autoutilitară în Bușag. O persoană rănită. Traficul a fost blocat (actualizare)

Un accident rutier a avut loc în această după-masă pe Drumul Național 1C, pe raza localității Bușag. Potrivit primelor informații, o dubă și un autoturism s-au ciocnit frontal. Momentan nu se cunosc detalii despre starea persoanelor implicate în impact.

Conform informațiilor PresaSM, în urma coliziunii o persoană ar fi fost rănită. Mai multe echipaje ale Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș și echipaje de prim-ajutor au ajuns la fața locului.

Traficul pe ruta Baia Mare – Seini se desfășoară îngreunat, cozile de mașini întinzându-se pe kilometri întregi.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN1C, Baia Mare – Satu Mare, la kilometrul 162, în zona localității Bușag, județul Maramureș s-a produs o coliziune între 2 autoturisme, în urma căreia o persoană, a suferit leziuni.

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri.

Se estimează reluarea traficului în 50 de minute.

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

       Ieri, 09 august, la ora 16.28, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier produs pe D.N. 1 C în localitatea Bușag, soldat cu victimă.

          La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 24 de ani din Seini, a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă din sens opus, de către un bărbat de 48 de ani din Carei, județ Satu Mare.

          În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 24 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

          Conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.

          În zona producerii evenimentului rutier, traficul rutier a fost blocat total aproximativ 35 minute.

          În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Te-ar putea interesa si

PREMIERA: OPT COPII SI TREI ADULTI INTOXICATI CU CIUPERCI IN STARE GRAVA LA SPITALUL BAIA MARE (ACTUALIZARE FOTO/VIDEO)

Vasile Dale

ACS Venus Maramureș – campioane naționale la PadBol – București, 2025

Vasile Dale

JOACA DE-A RĂZBOIUL: Airsoft, un sport costisitor. Echipele din Baia Mare vor participa la Campionatul Naţional

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.