BREAKING NEWSEvenimentRecomandateTara Lapusului

EXCLUSIV FOTO: ACUZE GRAVE – Un bărbat din Lăpuș își acuză soția că ar fi agresat-o fizic pe fiica lor de 6 anișori

Incidente grave într-o familie din comuna Lăpuș în urma cărora o fetiță în vârstă de numai 6 ani a avut de suferit. Fizic și psihic. Nu o să luăm partea nimănui însă vă prezentăm succint faptele reclamate dar și ce anume fac polițiștii în aceste cauze, precum și concluziile medicului legist.

Dosar penal pentru violență în familie

Conform inforrmațiilor oficiale, la data de 07 august, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați de către Primăria Comunei Lăpuș, despre faptul că o minoră de 6 ani, ar fi fost agresată fizic.

La domiciliul unde minora locuiește, polițiștii l-au identificat pe tatăl său de 40 de ani și pe bunicii paterni.

Tatăl fetei a relatat faptul că aceasta ar fi fost agresată fizic de către mama acesteia de 36 de ani și de către bunicii materni. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

Ce spune medicul legist

”Examenul obiectiv medico-legal la data de 8 august 2023:

1.Antebraț stânga latero-internă 1/3 superioară și medie prezintă 6 echimoze cafenii-gălbui, ovalare cea mai mare de 1 cm diametru iar cea mai mică de 0,5 cm diametru.

2.Coapsă stg față anterioară 1/3 superioară prezintă o echimoză verzui de 1,5 cm diametru.

3.Coapsă stg. față antero-internă 1/3 interioară prezintă excoriație liniară superficială de 3/0,3 cm cu crustă hematică detașată aproape complet.

4.Genunchi stg față anterioară prezintă o echimoză violaceu palidă cu margini gălbui de 2/1 cm.

5.Gambă stg față anterioară 1/3 interioară prezintă 3 echimoze cafenii cea mai mare superior de 2/1 cm iar cea mai mică 1/0,5cm.

6.Gambă dreaptă față anterioară 1/3 medie prezintă o echimoză violaceu palidă cu margini gălbui de 2/1 cm inferior de cae antero-intern prezintă încă 3 echimoze gălbui-palide cea mai mare de 2/1 cm iar cea mai mică de 0,5 cm diametru.

Subiectiv acuză dureri la nivelul coloanei vertebrale toracale fără a prezenta marca traumatică la acest nivel.

CONCLUZII
Numita…. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și/sau de suprafețe dure și comprimare între două planuri dure (posibil comprimare cu mâna). A necesitat 2-3 zile de îngrijire medicale.Leziunile pot data de 31 iulie 2023”

Bărbat agresat de socru, soacră agresată de ginere

Conform informațiilor oficiale, la data de 31 iulie, polițiștii Secției 7 Suciu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat de 40 de ani din Lăpuș, cu privire la faptul că socrul său l-a agresat fizic.

La fața locului, polițiștii au identificat apelantul și pe socrii acestuia, un bărbat de 64 de ani, respectiv o femeie de 62 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, apelantul ar fi fost agresat de catre socrul său, iar bărbatul de 40 de ani și-ar fi agresat fizic soacra, care prezenta urme vizibile de violență.

Victimele nu au solicitat ambulanța în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Te-ar putea interesa si

VIDEO BODYCAM / POLIŢIST DE LA RUTIERĂ: “Stai să îi rețin permisul la bătrân, s…-mi-ar p…” că el îl sună pe Bode…

Redactie

Peste 250 de kilograme de mere din livada proprie și 160 de saltele noi, donate copiiilor din Galați de senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș

Vasile Dale

VIDEO EXCLUSIV: Un singur ghișeu deschis la Electrica. 30 de oameni așteaptă în stradă pentru a cere explicații înainte de a-și plăti facturile pentru curent

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.