Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

IPJ MARAMUREŞ derulează Proiectul „Sigur acasă”

Vremea concediilor este în plină desfășurare. Pentru ca locuința dvs. să fie în siguranță cât sunteți plecați de acasă și dvs. să vă bucurați pe deplin de vacanță, fără griji în ce privește siguranța locuinței, polițiștii vă reamintesc câteva măsuri preventive care pot ține hoții la distanță.

Astfel când plecați pentru mai multe zile de acasă:

  • Lăsați o sursă de lumină pornită, aceasta va ține hoții la distanță.
  • Rugați un vecin să vă ia corespondența, chiar și reclamele din cutia poștală care sunt la vedere. O căsuță poștală plină este un indiciu pentru hoți că nu sunteți acasă.
  • Montați un sistem de supraveghere video. Astfel veți putea monitoriza cine intră în curtea casei sau în scara blocului (la bloc puteți face acest lucru cu acordul tuturor proprietarilor).
  • Evitați să lăsați cheia de la intrare la îndemâna hoților. Sub un preș, într-un ghiveci, într-un pantof, sau într-un dulap vechi de la intrare, aceasta nu este în siguranță.
  • Evitați să vă informați prietenii de pe rețele de socializare intenția de a pleca în vacanță, sau postarea de fotografii sau materiale video de la destinație în timp real. Puteți să vă împărtășiți bucuria cu prietenii la întoarcere.

De siguranța locuinței noastre trebuie să ne preocupăm chiar și atunci când mergem în vizită la un vecin preț de câteva minute sau coborâm până la magazinul din colț. Pentru că 5 minute sunt suficiente pentru hoți să profite de neatenția noastră.

De asemenea când sunteți acasă încuiați ușa pe interior. O ușă lăsată neasigurată poate duce la pierderea bunurilor lăsate la intrare.

Totodată atenție cui deschideți ușa și pe cine lăsați să intre în locuință.

Discutați cu copiii dvs. despre pericolele cu care se pot confrunta atunci când deschid ușa necunoscuților și când au încredere în aceștia.

Polițiștii vă doresc o vară cu vacanțe de neuitat!

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT