BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV: Un tânăr din Săpânța a fost bătut crunt în fața unui supermaket din Sighetu Marmației. Motivul este halucinant. Presupusul agresor are altă variantă (actualizare)

Incident grav luni, 14 august 2023, în jurul prânzului în Sighetu Marmației. Conform informațiilor noastre un tânăr de 20 ani a fost bătut crunt de un bărbat în vârstă de 37 ani. Motivul ar fi unul pur și simplu halucinant: agresorul nu i-ar fi plătit banii pentru munca depusă iar tânărul ar fi povestit totul pe facebook.

Ce spun martorii bătăii

Iarna Baimareana

”Un băiat în vârstă de 20 ani a fost agresat fizic de un bărbat în vârstă de 37 ani. Băiatul a fost preluat și transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, fiind ulterior transferat la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Din câte știm băiatul se află într-o stare destul de gravă, fiindu-i afectate căile respiratorii deoarece ar avea o fractură craniană în zona nasului.

Totul ar fi început acum un an de zile când tânărul agresat alături de tatăl lui ar fi mers la muncă în străinătate și domnul patron ar fi refuzat inițial să îi dea banii datorați pentru munca depusă. Victima ar fi postat pe facebook pentru ca toți doritorii să aibă grijă să nu muncească pe gratis.

Bărbatul agresor l-a urmărit cu mașina. A ajuns în zona supermarketului unde a fost așteptat să iasă. Ce a urmat este greu de povestit. Pumni, picioare, înjurături. Bătaie în toată regula. La toate acestea au asistat fiul agresorului (care nu are mai mult de 6 ani) dar și nevasta acestuia. Se uitau ca la spectacol” ne povestește un cititor.

Poliția confirmă incidentul

Polițiștii au fost sesizați prin 112 despre producerea unui scandal în zona respectivă. Un tânăr în vârstă de 20 ani din Săpânța ar fi fost agresat de un bărbat în vârstă de 37 ani. Urmează ca tânărul să depună plângere iar în funcție de concluziile medico-legale se vor continua cercetările.

Ce spune cealaltă ”tabără”

“Victima și tatăl său au fost plătiți conform muncii prestate, toate dovezile existând pe extrasele de cont. În agresiunea menționată, numita victimă nu a fost așteptată de către agresor, ci victima la ieșirea din magazin s-a îndreptat sfidător spre așa numitul agresor. Așa numita victimă este cunoscuta de personalul magazinului ca având un comportament sfidător și deviant, fapt pentru care inclusiv paza magazinului nu a dorit sa intervină. Toată aceasta situație ne dorim sa fie rezolvata legal, fără exercitarea violentei. Din păcate, familia asa numitei victime este manipulată de către un membru familial cu antecedente penale.

Gradul de veri de-al doilea cu victima și sotia așa numitului agresor ne aduce într-o situație neplacută de a păta amintirea bunicilor la loc de cinste.

Sperăm că lucrurile să fie procedural corecte, de aceea v-am oferit și acest punct de vedere. Toate cele bune și liniștitoare pentru ambele familii ne dorim. Ancheta este în curs” este mesajul transmis pe adresa de email a redacției.

foto cu titlu ilustrativ

Te-ar putea interesa si

INCREDIBIL: Conflict verbal pe autobuz. Șofer de la Urbis atacat cu parul de rudele unui călător (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Așa DA, așa NU – Șofer oprit în trafic de un polițist local din Baia Mare pentru a-i curăța luneta de zăpadă! Poliția Națională în schimb…

Vasile Dale

AŢI VĂZUT-O? O sătmăreancă, elevă la un colegiu din Baia Mare, a dispărut fără urmă de patru zile

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.