Nu suntem cretini să nu acceptăm realitatea și că astăzi 15 august de Sf Maria drumurile de acces spre mănăstirile din județ să nu fie supra-aglomerate. Tocmai de aceea credem că și la Moisei s-a luat o măsură pentru a nu bloca total accesul spre mănăstirea Moisei de credincioșii care au venit la slujbă. Cu mașinile firește, că așa e ”la modă”. De foarte multe ori la marile sărbători și praznice, drumul care face accesul din DN17C spre Mănăstire era paralizat de sute de autoturisme.
Dar ce ne facem când avem turiști veniți în Maramureș. Turiști care sunt cazați la pensiunile situate chiar pe acel drum comunal. Îi lăsam în drumul național și îi trimitem pe ”josuc” cu valizele în brațe? Așa se pare că au gândit niște domni polițiști care astăzi au interzis accesul tuturor autoturismelor din DN17C pe drumul comunal spre Mănăstirea Moisei (zona Dealul Moiseiului).
Foarte bine ar spune unii. Dar ce ne facem cu riveranii? Ce ne facem cu turiștii veniți în Maramureș și care au fost să viziteze alte locuri din Maramureș. Așa au pățit astăzi în jurul orei 13 când autoturismul cu care se întorceau turiștii la pensiune a fost oprit de echipajele poliției. Li s-a interzis să meargă spre pensiune pe motiv că… nu se poate. Păi domnilor polițiști așa vă așteptați oaspeții în zonă? Înainte de a spune: nu se poate este interzis, oare nu aveți puțintică minte pentru a judeca… La rece, dacă ar fi posibil.
Păi turiștii aveau de mers până la pensiune, ce era situată destul de aproape de drumul național. Mergeau să se odihnească la cazarea pe care au plătit-o. Și da, au plătit-o și pentru a putea ajunge până acolo. Pe turiști nu îi intersează că e slujbă, că e paranghelie, că e nuntă sau botez și cineva a decis să interzică accesul acolo. Ei au plătit pentru concediul lor. Restul e poveste și interesează strict comunitatea locală.
Trebuie să spunem că nici măcar administratorul pensiunii care a venit pe ”josuc” la dvs nu v-a înduplecat! De ce? Probabil că așa au vrut ”mușchiuleții dvs”. În final o singură nedumerire mai avem: cum naiba să mai vină un turist la dvs pentru a vă cere ajutorul? Căutați dvs răspunsul la colegii dumneavostră din orice stat din Vest. Că tot vrem o ”țară ca afară”…
Vasile Dale
1 mesaj
Plangere penala ptr abuz in serviciu! Un politist trebuie sa aiba capacitati cognitive care sa il faca apt pentru a lua o decizie rapid, in functie de situatia cu care se confrunta. Au demonstrat clar ca sunt analfabeti functionali! Afara din politie cu ei! Daca nu sunt in stare sa snalizeze si sa ia o decizie corecta intr-o situatie banala, atat de simplu de gestionat din punct de vedere a logicii, ce cauta astia in politie?!?