Eveniment

Tânăr din Ţicău, reținut de Poliția Transporturi după ce tâlhărit un băimărean. A fost arestat preventiv (actualizare)

Luni, 28 august, la ora 23.30, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că în Complexul Stației CFR Baia Mare un bărbat acuză faptul că a fost agresat și i-a fost sustrasă geanta.

La fața locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă și s-a identificat apelantul în persoana unui băimărean în vârstă de 40 de ani, care a declarat că, în timp ce se afla într-o zonă cu vegetație din Complexul Stației CFR Baia Mare, o persoana necunoscută l-a lovit cu pumnul din spate și i-a sustras o geantă în care avea și portmoneul, care conținea 200 euro și 350 lei. Bărbatul a alergat după agresor și a reușit să recupereze geanta dar a constatat că din portmoneu îi lipsesc 100 de euro și 350 lei.

Iarna Baimareana

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, ca fiind un tânăr de 24 de ani din Țicău. Acesta a fost depistat pe raza comunei Săcălășeni cu sprijinul lucrătorilor Secției 1 Groși.

Împotriva acestuia a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale fiind reținut pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în cursul zilei de 30.08.2023 să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Ce spune instanța

Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 3740/P/2023 din 30.08.2023 şi, în consecinţă: În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 zile, din data de 30.08.2023 până în 28.09.2023 inclusiv, a inculpatului Vasile Ilie Gherbeneș, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233, art. 234, alin.1 lit. d) din Codul penal.

Respinge solicitarea inculpatului, prin apărător, de a se dispune împotriva sa măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare faţă de inculpat şi de la comunicare cu reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.08.2023.

Te-ar putea interesa si

ASOCIAŢIA „VASILE ȚINEGHE”: Colindele răsună la Bisericuța de Lemn, „in memoriam”, pentru epitropul lăcașului de cult, în săptămâna de Crăciun

Redactie

COD GALBEN PENTRU MARAMUREŞ: Ploi torențiale, grindină și vijelii în următoarele ore

Redactie

EXCLUSIV VIDEO: Foc la fosta cantină a AGECOM Baia Mare. Doi oameni intoxicaţi duși la spital

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.