Important

Poliția, partener cu rol activ în prevenirea consumului de droguri

Șeful Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș, comisar șef de poliție MIHAI GHERMAN a participat ieri, 5 octombrie a.c., la lansarea Campaniei de informare și suport antidrog pentru părinți „PROTEJEAZĂ INOCENȚA COPILĂRIEI!”, desfășurată la Teatrul Municipal Baia Mare. Domnul inspector șef și-a exprimat disponibilitatea ca instituția pe care o conduce să sprijine demersurile oricăror entități publice sau private în efortul de prevenire și combatere a consumului de droguri, considerând esențială relația dintre instituții, școală și familie.

De asemenea a adresat felicitări Inspectoratului Școlar Județean Maramureș pentru inițiativa acestei campanii și a subliniat importanța creării unui climat familial adecvat dezvoltării psiho-emoționale a copiilor, precum și nevoia consolidării relației familie-școală.

Iarna Baimareana

Polițiștii I.P.J. Maramureș prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroul Siguranța Școlară, desfășoară constant activități preventiv-informative în unitățile de învățământ, fiind aproape de elevi, cadre didactice și părinți pentru a diminua fenomenul consumului de substanțe interzise.

A preveni înseamnă a educa, iar prin aceasta se dorește ca fiecare părinte sau cadru didactic să conștientizeze riscurile la care se expun copiii atunci când consumă droguri și să recunoască semnele și simptomele aferente consumului, cum sunt schimbările comportamentale. Totodată să cunoască factorii de risc și măsurile de protecție, pentru a putea veni în sprijinul copiilor.

Rolul proactiv al familiilor în viața copiilor este necesar atât pentru formarea sau întărirea abilităților pentru creșterea influenței factorilor de protecție, cât și pentru reducerea influenței factorilor de risc privind consumul de droguri.

Te-ar putea interesa si

Armata Română caută luptători de COMANDO. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor primi

Vasile Dale

Deputat Gabriel Zetea: ”O nouă victorie în Maramureș: pensii corecte pentru minerii disponibilizați. Legea nr. 351 din 12 decembrie 2022 se aplică și minerilor din Maramureș”

Redactie

DEMISIE DE RĂSUNET ÎN CJ SATU MARE: Un angajat şi-a dat demisia pentru că nu făcea nimic

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.