Important

PRIMUL AUTOTURISM 100% ELECTRIC DIN PARCUL AUTO AL CONSILIULUI JUDEȚEAN MARAMUREȘ A FOST ACHIZIȚIONAT PRIN PROIECTUL „MOBI”

În cadrul proiectului „MOBI – Modern Border Infrastructure – Successful Carpathian Region – Infrastructură de graniță modernă pentru o regiune Carpatică de succes”, finanțat în cadrul programului HUSKROUA ENI CBC 2014-2020 și implementat de Consiliul Județean Maramureș, a fost achiziționat primul autoturism 100% electric din parcul auto al instituției.

Proiectul MOBI a demarat în luna martie 2020, în consorțiu internațional, și include guverne regionale și instituții profesionale: Asociația Internațională a Instituțiilor de Dezvoltare Regională IARDI (Ucraina), Autoguvernarea regiunii Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria), Autoguvernarea regiunii Košice (Slovacia), Consiliul Județean Maramureș (România), Unitatea Administrativă Teritorială a județului Satu Mare (România), Serviciul rutier din regiunea (Ucraina). Scopul proiectului este de a crea o platformă durabilă pentru mobilitatea transfrontalieră eficientă a persoanelor și mărfurilor prin îmbunătățirea infrastructurii de transport și de frontieră, consolidarea cooperării dintre autorități locale și organizații profesionale a căror activitate influențează dezvoltarea transportului în regiunile de frontieră din Ucraina, Ungaria, Slovacia și România.

Iarna Baimareana

Un rezultat al proiectului îl constituie și achiziționarea primului autoturism 100% electric din parcul auto al Consiliului Județean Maramureș, menit să aducă un plus de „mobilitate verde” în activitățile curente alte instituției. Prin această achiziție finanțată din bani europeni se dorește încurajarea transportul sustenabil verde și oferirea unui exemplu la nivel instituțional pentru utilizarea mijloacelor de transport cu emisii poluante zero. Autoturismul este destinat activităților curente din cadrul derulării proiectului MOBI, dar și din perioada de sustenabilitate.

Totodată, în cadrul proiectului MOBI a fost elaborat un Plan comun de mobilitate transfrontalieră, care include planuri regionale pentru fiecare regiune de frontieră în domeniile transportului și infrastructurii de frontieră, dezvoltarea serviciilor feroviare, serviciile aviatice internaționale și multe altele. Elaborarea și implementarea în comun a Planului de mobilitate transfrontalieră pentru Ungaria, Slovacia, România și Ucraina în regiunea de frontieră Carpatică a fost realizată prin adoptarea unei abordări strategice pentru dezvoltarea durabilă și eficientă a infrastructurii de transport și de frontieră, precum și prin sincronizarea activităților dintre autoritățile locale și instituțiile de transport de pe ambele părți ale granițelor. Planul este tipărit în limba română și engleză pentru a fi accesibil tuturor factorilor interesați.

Un alt rezultat important al proiectului MOBI este Planul de mobilitate al județului Maramureș pentru perioada 2020-2030, un document strategic adoptat de Consiliul Județean, care va sta la baza dezvoltării de noi proiecte de infrastructură, de mobilitate, de promovare a transportului sustenabil și de deschidere a noi puncte de trecere a frontierei cu Ucraina.

Informaţii suplimentare: Mihaela Lițe – manager proiect [email protected] sau Gheorghe Paul Szaniszlo – expert comunicare proiect MOBI [email protected]

Te-ar putea interesa si

Județul Maramureș, prezent la întâlnirea Comitetului Executiv al Asociației Europene a Regiunilor de Frontieră

Redactie

29 SEPTEMBRIE: Concurs de biciclete în Baia Sprie

Vasile Dale

Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, marcată în şcolile dun judeţ

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.