Important

Afacerii de succes deschise în pandemie de două maramureşece

Şi-au dospit afacerile în pandemie și astăzi culeg roadele lor. Este povestea a două tinere din Maramureș care, din dorinţa de a mânca mai sănătos, au ajuns să îşi deschidă propriile afaceri în domeniul panificaţiei şi al pastelor făinoase. Acum, comenzile curg cu zecile. Vorbim despre colţunaşi cu magiun, paste cu legume sau pâine cu maia, toate preparate cu ingrediente locale şi după reţete tradiţionale reinterpretate.

Maia este ingredientul minune pe care Teodora l-a descoperit în timpul pandemiei, când s-a întors din stăinătate. Pentru că drojdia se găsea din ce în ce mai greu în acea perioadă, tânăra s-a apucat să facă pâine cu maia. Şi de aici a pornit totul. În scurt timp, ea şi-a deschis o brutărie artizanală în satul natal din judeţul Maramureş.

Afacere de familie de succes. Teodora a renunţat la job ca să facă pâine cu maia
„Am zis hai să încerc să îmi fac o mică afacere de familie. Dintr-un spaţiu mic, 5 pe 5, am ajuns să ne facem propria noastră brutărie artizanală, eu şi soţul meu. Eu mă ocup de aluat, de copt şi de pregătit, iar el se ocupă de livrat produsele”, spune Teodora Barabaş, antreprenor.

Noua afacere a făcut-o să renunţe la vechea meserie, cea de inginer într-o fabrică de mobilă. Şi pentru a fi mereu aproape de familie, tânăra a amenajat brutăria chiar în curtea casei. De aici, ies zilnic din cuptoare aproximativ 100 de pâini. Pâine cu maia costă între 7 şi 25 de lei, în funcţie de sortiment.

Afacerea deschisă de Anca în pandemie a prins avânt
Tot în pandemie şi-a început afacerea şi Anca. Pentru a o convinge pe fetiţa ei să mânânce mai multe legume, tânăra a început să le integreze în paste. Ideea a fost un real succes pentru tânăra mamă, atât în familie cât şi în afaceri.

„Am zis să împărţim cu cât mai multă lume ideea noastră de paste sănătoase, pline de legume şi uite aşa am ajuns astăzi în atelierul în care suntem acum şi facem pentru toată lumea, pentru cine doreşte paste cu legume”, spune Anca Vălean, antreprenor.

Şi nu doar atât. Anca produce şi vinde şi colţunaşi umpluţi cu magiun. „Asta e reţeta ce noi o folosim în mod uzual atât la tăiţei, cât şi la colţunaşii cu magiun. Pastele nu conţin niciun pic de apă, doar făină şi ou, reţeta clasică, moştenită din bunici”, arată ea.

Un pachet de 250 de grame cu colţunaşi costă 21 de lei, iar pastele cu legume au preţuri cuprinse între 20 şi 41 de lei, în funcţie de sortimente.

Sursa observatornews.ro

Te-ar putea interesa si

SURSE – EXCLUSIV: Zilele prefectului de Maramureș sunt numărate. ”Cadoul de Crăciun” al peneliștilor ar fi ”generala” de la Inspectoratul Școlar Maramureș

Redactie

Ionel Bogdan: Absorbția de fonduri europene este esențială pentru a implementa proiectele de care Maramureșul are nevoie

Vasile Dale

SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII 2019:Dezbateri pe tema consumului de droguri şi etnobotanice, la Colegiul Tehnic George Bariţiu

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.