BREAKING NEWSEveniment

Infracțiuni rutiere: Încă un borșean depistat POZITIV la volan. Șofer băut depistat la Remetea Chioarului

Borșa – Ieri, 19 octombrie, la ora 14.35, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Unirii din oraș.

          La volan a fost identificat un bărbat de 39 de ani din oraș, care avea un comportament deviant şi suspect.

Iarna Baimareana

          În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență substanțelor psihoactive.

          Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

          În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Șomcuta Mare – Ieri, 19 octombrie, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Remetea Chioarului.

          La volan a fost identificat un bărbat de 53 de ani din Săcălășeni, care emana halenă alcoolică.

          S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgență Baia Mare, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

          În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: DIVORȚUL BATĂ-L NOROCUL – Polițiștii fac naveta după ce o femeie își reclamă soțul la 112 sau în mediul online ba că o amenință, ba ca e băut, ba că face scandal, ba că nu-și hrănește animalele

Vasile Dale

FOTO: Motociclist sătmărean accidentat grav în pasul Gutâi. Îl cunoaște cineva? – ACTUALIZARE

Redactie

ȘOCANT EXCLUSIV FOTO/VIDEO: AVEM IMAGINILE! Polițistul local din Baia Mare snopit în bătaie de 4 indivizi

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.