În această săptămână, în unele unități de învățământ preuniversitar de pe raza județului Maramureș s-a derulat programul național Școala Altfel sau Școala Verde. Astfel, în cadrul acestor programe lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș-Biroul Siguranța Școlară au răspuns afirmativ invitațiilor de a fi prezenți în unitățile de învățământ în vederea realizării unor activități preventive, iar în cadrul acestor activități au participat și colegi de la Serviciul Rutier.
Activitățile derulate au avut ca scop informarea elevilor cu privire la efectele consumului de droguri în unitățile de învățământ, la consecințele comportamentelor violente, inclusiv cele de tip bullying, precum și prevenirea fenomenului de delincvență juvenilă în mediul școlar.
Unitățile de învățământ la care am fost prezenți în această perioadă sunt în număr de 20 după cum urmează:
Școala Gimnazială Octavian Goga Baia Mare
Școala Gimnazială Ariniș
Școala Gimnazială Mireșu Mare
Școala Gimnazială Avram Iancu Baia Mare
Școala Gimnazială Cicârlău
Școala Gimnazială Lucian Blaga Baia Mare
Școala Gimnazială Victor Babeș Baia Mare
Grădinița cu Program Prelungit Nr.9 Baia Mare
Grădinița cu Program Prelungi Nr.25 Baia Mare
Școala Gimnazială I.L.Caragiale Baia Mare
Școala Gimnazială Vasile Lucaciu structura Cetățele
Școala Gimnazială Băița de sub Codru
Liceul Emil Racoviță Baia Mare
La activitățile din perioada sus-menționată au participat un număr de 1430 elevi din Baia Mare, Mireșu Mare, Cicârlău, Băița de sub Codru, Cetățele și Ariniș care au ales să își petreacă această perioadă dezvoltându-se personal prin acumularea informațiilor care le sunt imperioase atât în perioada studiilor, cât și după terminarea acestora.
Polițiștii au oferit informații elevilor în ceea ce privește conduita socială ireproșabilă care îi va ține departe de faptele de natură penală sau contravențională.
De asemenea, au fost informați cu privire la efectele pe care le au substanțele interzise asupra vieții, fie că vorbim de consecințele în plan fiziologic-anatomic, fie că vorbim de consecințele legate de răspunderea penală. În acest sens aceștia au primit sfaturi practice cu privire la comportamentul în incinta unităților de învățământ și zonele adiacente, dar și la modul de comportare între colegi, în timpul orelor de curs și în pauze.
Dincolo de cunoștințele teoretice și exemplele practice oferite de polițiști, elevii au fost entuziasmați de faptul că au avut ocazia sa vadă în interior autospeciala de poliție, fiindu-le prezentat modul de utilizare al semnalelor acustice și luminoase, precum și celelalte dotării pe care le are această „mașină”.
Scopul acestor activități, care vor continua pe tot parcursul acestui an școlar este acela de a familiariza copiii cu ceea ce înseamnă sancțiunile, faptele de natură penală, cum să nu fie puși în situația de a fi tocmai ei autorii unor infracțiuni, toate acestea prin dobândirea și dezvoltarea unui comportament civilizat în viața cotidiană, ca cetățean.
În încheiere polițiștii au reamintit că regulile îți oferă un scop și te ajută să-l atingi, că regulile dau sens vieții, iar absența acestora ar duce la haos. De asemenea, e mai adaptativ să găsești mijloace și metode prin care să te auto-depășești, respectând regulile, decât să fi mereu preocupat de cum să le încalci, crezând că nu vei fi prins, iar mai apoi pedepsit.