BREAKING NEWSImportantMaramuresul Istoric

Tabără de creație la Repedea. Zeci de artiști transpun în creațiile lor frumusețea județului Maramureș, pentru conservarea patrimoniului cultural tradițional prin fotografie și pictură

În această perioadă, la Repedea, Maramureș se desfășoară Tabăra Internațională de creație ”FotoArt”, organizată de Fundația Ucrainenilor Huțuli în România, reprezentată de Vasile Popovici, care propune artiștilor contemporani să (re)descopere potențialul inspirațional al mediului rural din zone din aria protejată a României – Parcul Natural Munții Maramureșului.

Expresivitatea peisajelor naturale și antropice ale zonei au fost explorate timid, în special prin fotografie și opere de artă plastică. Proiectul provoacă zece artiști din România, Ucraina și Republica Moldova să descopere și să imortalizeze în creațiile lor această lume, așa cum este prezentă astăzi, ca un amestec între tradițional și contemporaneitate.

Scopul proiectului este promovarea patrimoniul tradițional local din Repedea, Poienile de sub Munte, Ruscova și Bistra, Valea Vișeului și Crasna Vișeului, dezvoltarea turistică a satelor ucrainene și creșterea interesului de a vizita comunitățile locale ce cuprind un patrimoniul cultural local specific zonei etnografice a huțulilor.

”Transformarea în artă a tuturor bogățiilor pe care le poartă patrimoniul tradițional local din aceste comune, va transpune privitorii în peisajele care au servit ca inspirație pentru artiștii din cadrul acestei tabere. Prin operele create pe durata taberei, artiștii trec din rolul de creatori în promotori ai lumii înconjurătoare, operele devenind o invitație de a descoperi Maramureșul. Mulțumesc domnului Vasile Popovici, președintele Fundației Ucrainenilor Huțuli în România, pentru lansarea acestei inițiative și tuturor artiștilor implicați”, a declarat Paul Habina, director executiv al Organizației de Management al Destinației Județene Maramureș.

Biroul de presă al OMD Maramureș

Te-ar putea interesa si

INFORMAŢII NOI: Elicopterul prăbușit la Săpânța era pilotat de comandantul adjunct al echipei de elicoptere din Minsk, Belarus (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

VIDEO: ORICE VIAȚĂ CONTEAZĂ – Un cățelul a fost salvat dintr-un canal de pe strada Iazului din Baia Mare

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Un Audi A6 a ars ca o torță în zona Poieni din Copalnic

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.