Mesaj 8 Martie
Raulino delivery

Știri EXCLUSIVE

De interes

Primarul CHERECHEȘ ARUNCĂ PISICA: ”Nu exclud nicio manevră, chiar și a soacrei! Nu știu despre ce este vorba”

Astăzi, soacra lui Cătălin Cherecheş a fost prinsă în flagrant în timp ce îi dădea mamei judecătoarei de la Curtea de Apel Cluj suma de 50.000 de euro pentru ca judecătoarea să dicteze o sentinţă mai blândă în cazul ginerelui său.

Într-o primă reacţie pentru Antena 3 CNN, primarul a declarat că nu ştie despre ce este vorba: „Mi se pare o prostie. Nu ştiu despre ce este vorba. Eu sunt la birou, îmi văd de treabă”.

Cătălin Cherecheş nu exclude o „manevră” din partea soacrei

Contactat de Antena 3 CNN, primarul din Baia Mare a declarat că nu exclude o „manevră”, chiar şi din partea soacrei sale.

„Dacă a făcut aşa ceva, oricum nu a făcut-o în numele meu, să i se aplice prevederile legale oricât de drastice. Lucrurile astea mi se par nişte cretinităţi. De unde să ştiu eu ce putea să facă? Mi se pare o chestie pe ca un om normal nu are cum să o facă. Trebuie să fii tâmpit!

Trebuie să vorbesc cu nevastă-mea să văd despre ce este vorba. Acum am aflat, de două minute”, a precizat Cătălin Cherecheş.

CITEȘTE ȘI:

https://vasiledale.ro/2023/11/08/surse-flagrant-dna-in-cazul-primarului-din-baia-mare-soacra-lui-catalin-chereches-ar-fi-fost-prinsa-la-cluj-in-timp-ce-intermedia-o-mita-pentru-judecatoarea-care-urma-sa-pronunte-sentinta-intr-un-do/#google_vignette
Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT