BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

Primarul CHERECHEȘ ARUNCĂ PISICA: ”Nu exclud nicio manevră, chiar și a soacrei! Nu știu despre ce este vorba”

Astăzi, soacra lui Cătălin Cherecheş a fost prinsă în flagrant în timp ce îi dădea mamei judecătoarei de la Curtea de Apel Cluj suma de 50.000 de euro pentru ca judecătoarea să dicteze o sentinţă mai blândă în cazul ginerelui său.

Într-o primă reacţie pentru Antena 3 CNN, primarul a declarat că nu ştie despre ce este vorba: „Mi se pare o prostie. Nu ştiu despre ce este vorba. Eu sunt la birou, îmi văd de treabă”.

Cătălin Cherecheş nu exclude o „manevră” din partea soacrei

Contactat de Antena 3 CNN, primarul din Baia Mare a declarat că nu exclude o „manevră”, chiar şi din partea soacrei sale.

„Dacă a făcut aşa ceva, oricum nu a făcut-o în numele meu, să i se aplice prevederile legale oricât de drastice. Lucrurile astea mi se par nişte cretinităţi. De unde să ştiu eu ce putea să facă? Mi se pare o chestie pe ca un om normal nu are cum să o facă. Trebuie să fii tâmpit!

Trebuie să vorbesc cu nevastă-mea să văd despre ce este vorba. Acum am aflat, de două minute”, a precizat Cătălin Cherecheş.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Umilință maximă pentru băimăreni! Așa ceva nu ai văzut nici în perioada comunismului

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Un pădurar din Borșa ar fi amenințat că va trece cu mașina peste doi bătrâni. Are dosar penal

Vasile Dale

Încă o dovadă că actuala Comisie Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, este cea mai coruptă Comisie din istoria UE

Vasile Dale

2 mesaje

EXCLUSIV VIDEO: Tabita, soția primarului Cherecheș, dusă la audieri la DNA. Mașina percheziționată – Stiri din Maramures noiembrie 8, 2023 at 8:13 pm

[…] Primarul CHERECHEȘ ARUNCĂ PISICA: ”Nu exclud nicio manevră, chiar și a soacrei! Nu știu despr… baia marecherecheșdnadna clujgligamaramureșmităperchezițiipolitieprimar baia marestiri baia marestiri maramurestabitaDistribuie0 stirea anterioara […]

Raspunde
ULTIMA ORĂ: DNA l-a reţinut şi pe socrul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş – Stiri din Maramures noiembrie 9, 2023 at 11:02 am

[…] VIDEO: Tabita, soția primarului Cherecheș, dusă la audieri la DNA. Mașina percheziționatăPrimarul CHERECHEȘ ARUNCĂ PISICA: ”Nu exclud nicio manevră, chiar și a soacrei! Nu știu despr…SURSE Flagrant DNA în cazul primarului din Baia Mare / Soacra lui Cătălin Cherecheș ar fi fost […]

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.