Știri EXCLUSIVE

De interes

EVAZIUNE FISCALĂ – 9 suspecți: Pentru 1,7 milioane lei, procurorii au pus sub sechestru două viloace ale unor patroni din Maramureș

Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: Instituirea unor măsuri asigurătorii în dosar având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală

        La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9, alin. 1 lit. c) și alin 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal, dispunându-se prin ordonanță efectuarea în continuare a urmării penale față de un număr de nouă suspecți.

        Din probatoriul administrat, a rezultat suspiciunea rezonabilă că administratorii a patru societăți comerciale înregistrate pe raza județului Maramureș, au evidențiat în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, prin înregistrarea mai multor facturi fiscale care atestă prestarea de servicii în construcţii, respectiv achiziții de materiale de construcții, având drept scop diminuarea bazei impozabile şi sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat; aceștia au beneficiat de complicitatea administratorilor a cinci societăți comerciale de pe raza județului Iași, care au emis si pus la dispoziția autorilor respectivele facturi. Valoarea totală a prejudiciului se ridică la nivelul sumei de 1.715.420 lei.

        În 13 noiembrie 2023, procurorul de caz a emis o ordonanță de instituire a unor măsuri asigurătorii, în vederea asigurării reparării pagubelor cauzate prin comiterea infracțiunii și pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare.

În cauză au fost indisponibilizate mai multe autovehicule, iar cu referire la doi dintre suspecți, măsura asiguratorie a sechestrului a vizat două bunuri imobile situate pe raza județului Maramureș, respectiv Cluj.

        Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT