BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV: Un tânăr din Viile Apei a dispărut cu toate încasările unei firme de curierat – 150.000 de lei

Aseară la Poliţia Municipiului Baia Mare s-a înregistrat o sesizare venită din partea administratorului un ei societăţi comerciale de curierat.

Acesta a declarat că un tânăr de 21 de ani, angajat pe o autoutilitară, nu s-a prezentat la sediul firmei pentru a preda banii încasaţi în urma distribuirii coletelor comandate de Black Friday.

Conform informaţiilor noastre, în cursul zilei de ieri, tânărul a distribuit colete în zona municipiului Sighetu Marmaţiei, iar seara s-a întors în Baia Mare, unde a lăsat maşina în parcarea firmei, doar că apoi a dispărut fără urmă. Valoare prejudiciului este de aproximativ 150.000 lei (30.000 de euro).

Imediat poliţiştii de la investigaţii criminale s-au deplasat la domiciliului băiatului din Viile Apei, dar individul nu a fost găsit. Totodată nici mama acestuia nu a fost găsită acasă până astăzi dimineață. În acest moment se bănuieşte că atât tânărul ar fi putut părăsi teritoriul României.

Tânărul a fost dat în consemn la frontieră, iar poliţiştii fac cercetări pentru a afla locul în care s-ar putea afla. Pe de altă parte localnicii din Viile Apei spun că tânărul ar fi şi un împătimit al jocurilor de noroc.

Actualizare IPJ Maramureș

Ieri, 20 noiembrie, la sediul Poliției Municipiului Baia Mare s-a prezentat un bărbat în vârstă de 36 de ani din municipiu, administrator al unei societăți comerciale, pentru a sesiza faptul că un tânăr în vârstă de 21 de ani din Viile Apei, ar fi colectat de la mai mulți colaboratori ai firmei, care desfășoară activități de curierat, sumele încasate de aceștia, de aproximativ 150.000 de lei, și nu a predat suma respectivă conform înțelegerii verbale existente între acesta și reclamant.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz de încredere, pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului și pentru recuperarea prejudiciului.

Actualizare

Astăzi dimineața mama tânărului i-a lăsat pe polițiști să intre în casă. Aceasta ar fi declarat că a dormit și nu a auzit nimic în cursul nopții. Totodată femeia ar fi spus că nu știe unde se află fiul ei.

Te-ar putea interesa si

GALERIE FOTO EXCLUSIV / ACTUALIZARE: Grav accident la Poienile de Sub Munte. Una dintre victime a decedat

Redactie

COD PORTOCALIU ÎN MARAMUREŞ / Vijelie şi grindină: Copaci rupţi şi prăbuşiţi pe DN 1C şi Firiza – VIDEO

Redactie

Ionel Bogdan a câștigat în instanță împotriva soților Saioc din Constanța care l-au calomniat public într-un material video publicat în mediul online

Vasile Dale

4 mesaje

FOTO. Un curier din Satu Mare a dispărut cu 30.000 de euro. Căutat de Poliţie - Ziare Online 24 - Stiri Online - Stiri locale Romania noiembrie 21, 2023 at 11:07 am

[…] o sesizare venită din partea administratorului un ei societăţi comerciale de curierat, potrivit vasiledale.ro. Acesta a declarat că un tânăr de 21 de ani, angajat pe o autoutilitară, nu s-a prezentat la […]

Raspunde
dan noiembrie 21, 2023 at 11:24 am

De ce trebuie blurat buletinul? Este cautat ca infractor.

Raspunde
ULTIMĂ ORĂ: Curierul din Viile Apei a fost găsit. Nu s-au găsit niciun leu din cei 150.000 lei – Stiri din Maramures noiembrie 21, 2023 at 4:02 pm

[…] EXCLUSIV: Un tânăr din Viile Apei a dispărut cu toate încasările unei firme de curierat –… maramureșpolitieseinistiri baia marestiri maramuressuspectviile apeiDistribuie0 stirea anterioara […]

Raspunde
EXCLUSIV: Curierul a CLACAT și a spus unde sunt cei 150.000 de lei! Cheltuiese 800 de lei – Stiri din Maramures noiembrie 21, 2023 at 9:41 pm

[…] ORĂ: Curierul din Viile Apei a fost găsit. Nu s-a găsit niciun leu din cei 150.000 leiEXCLUSIV: Un tânăr din Viile Apei a dispărut cu toate încasările unei firme de curierat –… curiermaramureșpolitieseinistiri baia marestiri maramuresviile apeiDistribuie0 stirea […]

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.