Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

S-a emis mandat european de arestare pe numele lui Cătălin Cherecheș

Conform surselor judiciare pe numele lui Cătălin Cherecheș s-a emis mandat de arestare europeană. Ce înseamnă acest lucru, neoficial firește: polițiștii au indicii temeinice că a fugit din țară.

Cum este posibil așa ceva având în vedere că primarul băimărean avea măsura controlului judiciar? Fie a fugit ascuns în vreun mijloc de transport, fie a folosit acte false, fie polițiștii de frontieră s-au făcut că nu văd nimic.

Oficial toate structurile neagă faptul că edilul Cherecheș a părăsit România. S-a vehiculat faptul că părăsirea țării s-ar fi făcut prin PTF Petea.

„Din datele transmise de Poliția de Frontieră, nu rezultă că persoana în cauză (primarul Cherecheș, n.r) ar fi ieșit din țară”, a declarat la Antena 3 CNN comisarul şef Georgian Drăgan.

El a adăugat că, dacă se va dovedi, totuși, că primarul din Baia Mare a părăsit România, Poliția Română va solicita instanței un mandat european de arestare.

Drăgan a răspuns astfel la informațiile venite pe surse, conform cărora Cătălin Cherecheș ar fi părăsit țara vineri dimineață, prin punctul de trecere a frontierei Petea, posibil ascuns în portbagajul unei mașini.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că primarul Cherecheș era sub control judiciar, dar controlul judiciar nu era asociat cu vreo măsură de supraveghere.

Cherecheș s-a prezentat la Poliție în urmă cu o săptămână și ar fi trebuit să se prezinte și astăzi, la ora 11, chiar în ziua în care Curtea de Apel Cluj l-a condamnat la închisoare prin sentință definitivă, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Române.

https://vasiledale.ro/2023/11/24/catalin-chereches-disparut-in-continuare-informatii-de-ultima-ora-oferite-de-avocatul-sau-sper-sa-nu-fie-valabila-o-astfel-de-ipoteza/
https://vasiledale.ro/2023/11/24/ultima-vizita-a-lui-chereches-la-politie-a-fost-luni-20-noiembrie-pentru-verificarea-controlului-judiciar/
Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT