BREAKING NEWSEvenimentNational

Mandat european de arestare pentru proxenetism pe numele unei băimărence

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale –  Biroul Urmăriri,  au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autoritățile judiciare din Italia, pe numele unei femei de 45 ani, din Baia Mare.

Față de persoana în cauză, în data de 17.11.2023, autoritățile italiene, au procedat la implementarea unei alerte tip Schengen de arestare în vederea extrădării, întrucât a fost condamnată la o pedeapsă de 8 ani (rămas de executat 6 ani, 2 luni și 19 zile închisoare) pentru comiterea a două infracțiuni de proxenetism, comise în dauna fiicei sale minore.

Iarna Baimareana

Femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a dispus reținerea acesteia pe o durată de 24 de ore, apoi a fost prezentată și Curții de Apel Cluj, care a hotărât arestarea provizorie în vederea predării pe o durată de 15 zile.

Femeia a fost depusă în cadrul Centrul de Reținere și Arestare Preventivă  Maramureș, fiind demarate procedurile în vederea predării acesteia către autoritățile judiciare din Italia.

Te-ar putea interesa si

FOTO: Trafic fără probleme în tot Maramureşul. Carosabilul este curat şi în zona de munte

Redactie

ACCIDENT FEROVIAR / ACTUALIZARE : Un tren a deraiat între Valea Vişeului şi Leordina (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Bebeluş mort pe Pirită. Tocmai fusese trimis acasă din spital

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.