Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

COD ROŞU LA GRANIŢĂ: 720 minute şi coloane de 15 km pentru a ieşi din România

Ţinând cont de timpii crescuţi de aşteptare la automarfare înregistraţi pe sensul de ieşire din România către Ucraina în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, vă facem cunoscut faptul că, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au fost intensificate discuţiile prin intermediul canalelor de cooperare cu omologii ucraineni pentru identificarea unor soluții astfel încât să se poată asigura o fluidizare a traficului transfrontalier pentru transportatorii de marfă.

Acest lucru este impus de faptul că formalitățile de control la frontieră, în România, sunt condiționate de capacitatea autorităților ucrainene de a prelua şi procesa camioane.

Referitor la atribuţiile instituţiei noastre, precizăm că se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, fiind folosite toate arterele de control destinate automarfarelor. De asemenea, s-a suplimentat personalul care desfășoară formalitățile de control, dar este important de ştiut că, dată fiind frontiera cu un stat non UE, controlul în PTF Halmeu este multiplu, respectiv control vamal, fito-sanitar, sanitar veterinar, controlul rovinietei, precum și cel al greutății încărcăturii camioanelor, conform normelor prevăzute de lege.

Conform legislaţiei, staționarea camioanelor este posibilă doar în afara localităților, însă, ţinând cont de numărul foarte mare de automarfare care așteaptă să iasă din România prin PTF Halmeu, coloana formată de acestea îngreunează vizibil circulația rutieră în localitățile adiacente punctului de trecere a frontierei (Halmeu, Turulung și Drăgușeni) pe DN 1C până la intersecția cu DE 58.

Din acest motiv, polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu echipaje din cadrul IPJ Satu Mare și IJJ Satu Mare acţionează permanent în zonă pentru fluidizarea traficului și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

Reamintim faptul că, de la sfârșitul săptămânii trecute, în contextul protestelor transportatorilor de marfă din Polonia și Slovacia transportatorii de marfă ucraineni și-au reconfigurat traseul spre Ucraina, pe circuitul Ungaria – România – Ucraina.

Mai mult, perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă generează o intensificare semnificativă a traficului de mărfuri, iar conducătorii de autocamioane au obligația de a respecta și legislația cu privire la numărul orelor de șofat și de odihnă.

În acest moment, prin Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu timpul de aşteptare pentru automarfare este de aproximativ 720 de minute.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT