Știri EXCLUSIVE

De interes

Grupul coral format din jandarmi, polițiști, polițiști de frontieră și pompieri maramureşeni au colindat mai multe instituţii din Baia Mare

Pe parcursul zilei de ieri, grupul coral al structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și-a început colinda.
Mai multe instituții din Baia Mare au devenit gazdele colindătorilor jandarmi, polițiști, polițiști de frontieră și pompieri însoțiți de pr. mil. Vasile Grigor și conduși de bagheta distinsului preot Marcel Oprișan.

„Am trecut pragul a peste zece instituții, cântând în colinde vestea Nașterii Domnului Iisus Hristos. Am avut onoarea să colindăm la Centrul Militar Județean, la Unitatea Militară din Baia Mare, la Poliția Județului, la Jandarmerie ori la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș.

Am avut privilegiul de a poposi la Catedrala Episcopală ,,Sfânta Treime” din Baia Mare pentru a-l colinda pe Înalt Preasfinția Sa, Părintele Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și pe Preasfinția Sa, Părintele Timotei Sătmăreanul care ne-au adresat calde gânduri de sărbători, împreună cu felicitările pentru inițiativa înființării unui cor mixt al structurilor M.A.I.

De asemenea, ne-a făcut o deosebită bucurie să ajungem într-un cadru feeric, la Mănăstirea ,,Sfânta Ana” de la Rohia, acolo unde monahii, în frunte cu părintele stareț Macarie Motogna și cu Părintele Pantelimon Ilieș au colindat împreună cu noi și ne-au încântat cu seninătatea și cu înțelepciunea dumnealor.

Iar la finalul zilei, am ales să facem o bucurie măicuțelor de la ,,Mănăstirea Ruoaia” din comuna Lăpuș care au primit colinda noastră cu încântare.

Mulțumim tuturor gazdelor noastre pentru aleasa primire și pentru gândurile frumoase pe care ni le-au transmis, urându-le și noi la rându-ne: Sărbători în pace, cu liniște și bucurie!”, arată reprezentanţii IJJ.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT