Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV: La Săliștea de Sus, un tânăr băut a derapat pe polei și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar

În accident de circulație s-a petrecut în această seară pe drumul județean 186 pe raza orașului Săliștea de Sus.

Din primele informații se pare că un tânăr în vârstă de 22 ani din Dragomirești, în timp ce conducea un autoturism Mercedes într-o curbă spre dreapta a pierdut controlul volanului pe fondul carosabilului acoperit cu polei, a pătruns pe contrasens unde s-a izbit violent de un autoturism VW condus din sens opus regulamentar de un bărbat în vârstă de 37 ani din Ocna Șugatag.

În urma impactului cei doi conducători auto au suferit leziuni corporale fiind preluați de echipajele medicale ale SAJ și SMURD. Ambii au fost transportați la Spitalul din Vișeu de Sus pentru investigații medicale. Din fericire nu au necesitat internarea.

Șoferii au fost testați de polițiști. În cazul tânărului de 22 ani etilotestul a indicat 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul celuilalt șofer a fost zero. Ambii șoferi au fost testați și cu aparatul DrugTest, rezultatele fiind negative. Celor doi li s-au prelevat și probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ce spune IPJ Maramureș

 Ieri, 21 decembrie, la ora 16.28, polițiștii din Săliștea de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că pe D.J. 186 Săliştea de Sus, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

          La faţa locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus dinspre Dragomirești, înspre Săcel, de către un tânăr de 22 de ani, din Dragomirești, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 37 de ani, din Ocna Șugatag.

În urma accidentului, ambii conducători auto au suferit vătămări corporale fiind transportați la Spitalul Vișeu de Sus, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar în cazul șoferului de 22 de ani, aparatul a indicat o valoare de 0,17 mg/l alcool pur în aer expirat, fiind testat totodată și antidrog, rezultatul fiind negativ.

La spitalul din Vișeu de Sus șoferilor le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT