Important

Mesajul de Anul Nou al președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, cu ocazia Anului Nou

Dragi maramureșeni,

Cu fiecare an care trece, realizez cât de importante sunt solidaritatea, încrederea, altruismul, ce înseamnă să ai lângă tine oameni competenți, profesioniști dedicați, să fii susținut de familie și de cei dragi.

Iarna Baimareana

M-am bucurat, alături de soția mea să văd cum băieții ne cresc sănătos, iar prietenii ne sunt aproape. M-am referit la familie, fiindcă familiile sunt pilonii pe care se bazează Maramureșul.

M-am bucurat de fiecare pas înainte pe care l-am făcut împreună cu echipa Consiliului Județean Maramureș, de fiecare proiect început, aflat în derulare sau finalizat, de fiecare moment în care am reușit să construim, să aducem bunăstare, speranță și satisfacții celor din jur.

Am trecut împreună prin emoții și încercări și iată-ne la cumpăna dintre ani, dornici să ducem mai departe tot ce a fost bun. Și vă mulțumesc, dragi maramureșeni, pentru încredere și susținere în obiectivul comun de dezvoltare a județului nostru.

Pentru noul an îmi doresc să aveți parte numai de bine, de multă sănătate, liniște, pace, prosperitate și de cât mai multe bucurii. Să avem un an nou binecuvântat de Dumnezeu cu tot ce e mai bun pentru fiecare dintre noi, pentru Maramureș și pentru România!

La mulți ani, dragi maramureșeni!
La mulți ani, dragi români!

Ionel Bogdan
Președinte Consiliul Județean Maramureș

Te-ar putea interesa si

IPJ Maramureș: Siguranță și în vacanță – CĂRĂRILE COPILĂRIEI

Vasile Dale

RUTIERE: Accident de circulație în Sălsig, băimăreni băuţi prinşi la volan, dosar penal pentru conducere fără permis

Redactie

Județul Maramureș, destinație promovată în cadrul Tourism&Travel Expo 2023, Chișinău

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.